Mergi la conţinutul principal

BRĂILA: O profesoară de la "Murgoci" s-a sinucis

Un cadru didactic în vârstă de 58 de ani, profesor de franceză la Colegiul "Gheorghe Munteanu Murgoci", a murit la sfârşitul săptămânii trecute după ce s-a aruncat în apele Dunării. Primele cercetări au scos la iveală faptul că Diana Marina Popovici avea probleme financiare, cărora nu le-a putut face faţă şi care au împins-o spre sinucidere. Tragedia a avut loc vineri, iar trupul neînsufleţit a fost găsit sâmbătă, în năvoadele pescarilor. Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului din Măcin pentru efectuarea necropsiei, ce urmează să stabilească cu exactitate cauza morţii. Detalii în ediţia de mâine a cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro