Mergi la conţinutul principal

Brăila - locul 18 în ţară la absorbţia de fonduri europene

Judeţul Brăila stă destul de bine la capitolul absorbţie de fonduri europene privind dezvoltarea rurală. Mai mult, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP), democrat - liberalul Gheorghe Voicu, spune că zvonurile privind faptul că România nu atrage fonduri europene şi că pierde bani sunt simple speculaţii, care nu se susţin, şi că adevărul e că în ţară, respectiv în judeţul Brăila, intră bani europeni frumoşi, prin aceste proiecte.
"Suma pe care o are la dispoziţie România pentru perioada 2007 - 2012 e de 13,5 miliarde de euro pentru proiecte. La aceasta oră, pe plan naţional, din 2008 încoace s-au depus peste 60.000 de proiecte, suma totală solicitată fiind de exact 13,5 miliarde de euro. Din această sumă, până acum a fost absorbită mai mult de jumătate (circa 55%). Restul urmează a fi cheltuit până în 2013. Deci, discuţia că fondurile nu sunt absorbite nu îşi are locul. E pură fabulaţie a celor care vor să intoxice populaţia", a comentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Voicu. Acesta a mai adăugat că, la nivel naţional, cele mai mari solicitări au fost pe Măsura de dezvoltare 1.2.1 - privind modernizarea exploataţiilor agricole, dar şi pe dezvoltarea industriei alimentare. Totodată, au fost depuse foarte multe proiecte ce privesc dezvoltarea industriei alimentare, pe fermele de subzistenţă, dar şi pe instalarea tinerilor fermieri.

În ce priveşte judeţul Brăila, Gheorghe Voicu a declarat că ne situăm în prima jumătate a clasamentului naţional în ce priveşte absorbţia fondurilor europene. "La Brăila au fost depuse peste 671 de proiecte, în valoare de peste 430 de milioane de euro. Asta pune Brăila pe un loc 18 într-un clasament naţional, ceea ce este destul de bine, având în vedere că din totalul de 28 de axe, judeţul nostru nu poate accesa, din cauza specificului, decât vreo 12".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro