Mergi la conţinutul principal

Brăila, inclusă în programul «Oraşe europene»

Ministerul Culturii a lansat programul "Oraşe europene", un proiect dedicat oraşelor care au candidat în prima etapă a competiţiei pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România: Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, Braşov, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Târgu Mureş.

În acest context, reprezentanţii municipalităţilor şi ai asociaţiilor care au gestionat proiectele de candidatură au fost invitaţi, zilele trecute, la o discuţie cu ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, şi cu secretarul de stat Corina Şuteu pentru a defini împreună un program de susţinere cât mai clar şi adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraş.
Din partea Brăilei au participat la această dezbatere Lucian Sabados, managerul Teatrului "Maria Filotti", Dragoş Neagu, directorul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" şi Camelia Guşatu, director în cadrul Primăriei Municipiului.
După cum am aflat de la managerul Teatrului " Maria Filotti",
programul "Oraşe Europene" se articulează în jurul a patru direcţii propuse de Ministerul Culturii: acordarea patronajului Ministerului Culturii pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, iniţierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât şi programatorilor culturali, elaborarea unei publicaţii dedicate oraşelor candidate pentru a contura profilul şi identitatea lor, revitalizarea în fiecare oraş a unui cinematograf de artă, iar ministrul Vlad Alexandrescu a insistat pe importanţa colaborării cu zona teatrului independent.
Reprezentanţii municipalităţilor şi-au arătat interesul pentru propunerile făcute şi pentru un parteneriat pe termen lung cu Ministerul Culturii. În perioada următoare vor fi semnate protocoale de colaborare cu fiecare oraş în acest sens. "Încercăm să ducem mai departe acest proiect. Credem că sunteţi oraşe europene, că sunteţi altceva decât cei care nu au depus candidaturile. Vrem să vă sprijinim în tot ceea ce faceţi, astfel încât acest parteneriat între sectorul cultural, administraţia locală şi ONG să poată continua în oraşul dumneavoastră, astfel încât să vă ajutăm să creaţi o identitate culturală a oraşului. Este foarte important ca Ministerul Culturii să sprijine această identitate. E vorba de patrimoniu, cultura vie, teatre, cinematografe. Vă ajutăm să creaţi un brand al oraşului şi să asigurăm formarea unor specialişti în cultură. Vrem să legitimăm acest program «Oraşe Europene», astfel încât să îi dăm un contur naţional. Prezenţa celor 10 oraşe în acest program asigură un contur exemplar oraşului", a afirmat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii.
Despre concluziile după întâlnirea cu Ministrul Culturii, Lucian Sabados a subliniat faptul că discuţiile au plecat de la cele patru direcţii în care cele 10 oraşe vor primi sprijinul ministerului, un fel de patronaj, de facilitare a unor pârghii între oraşe, o susţinere negociată, dar nu a a fost exclusă nici problema financiară. Se are astfel în vedere şi organizarea de programe, de evenimente, în funcţie de nevoile fiecărui oraş. "Nu s-a vorbit punctual pentru fiecare oraş, ei au vrut să vadă care este pulsul oraşelor respective. Noi am spus că suntem de acord cu luarea acestor decizii, am vorbit despre cursurile de perfecţionare, pentru a pregăti oameni pentru accesarea de proiecte europene. Ministerul vrea să salveze sălile de cinema şi să le preia, să permită primăriilor locale să le preia, să sprijine activităţile culturale şi ideea de brand a celor zece oraşe prin tipărirea unor caiete de prezentare. De precizat este faptul că ministrul Culturii a subliniat faptul că Brăila este, într-adevăr, un model de sit arhitectural, este o bijuterie şi este păcat să nu existe finanţare". Potrivit sursei citate, prioritatea reprezentanţilor Brăilei o reprezintă, în acest moment, printre altele, readucerea publicului tânăr la teatru, dar şi un festival de teatru în clădirile vechi, gen pub-uri. De asemenea, s-a discutat şi despre stabilirea unei luni, în cursul acestui an, în care fiecare oraş din cele zece să prezinte o manifestare culturală amplă. Pentru Brăila, aceste propuneri pot însemna festivalul de teatru, festivalul Darclee sau alte acţiuni de acest gen.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro