Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Brăila de acum 20 de ani

• cum se vede în câteva fotografii din arhiva cotidianului nostru Brăila de la sfârşitul anilor '90, începutul anilor 2000

 

Utilizată excesiv în ultima vreme încât s-a cam transformat în clişeu, expresia “O imagine face cât o mie de cuvinte” are, totuşi, sâmburele ei de adevăr. Uitate pe un raft, de ani de zile, cam de când revoluţia digitală a scos din uz vechile fotografii pe film, multe dintre pozele din arhiva ziarului nostru pot fi privite ca fiind adevărate frânturi de istorie imprimate pe hârtie. O istorie a ultimelor două decenii şi ceva, de când există cotidianul acesta pe piaţa presei brăilene, mai întâi sub titulatura “Monitorul de Brăila”, apoi “Obiectiv - Vocea Brăilei”.  Fotografii făcute prin 1997, '98, '99 sau chiar 2000 sunt dovada faptului că Brăila noastră nu a rămas chiar atât de mult încremenită în timp, aşa cum avem noi impresia. Inevitabil, o evoluţie există, chiar dacă nu aşa de mare pe cât ne doream cu toţii în urmă cu 20 de ani. Suntem încă departe de civilizaţia şi condiţiile de trai din Occident, însă în acelaşi timp ne-am depărtat şi de acea tranziţie de la comunism spre capitalism, care în anii '90 părea că nu se mai sfârşeşte. Timpul, în malaxorul lui, a schimbat lucrurile, în bine sau în rău, funcţie de percepţia fiecăruia.

Din miile de poze pe hârtie aflate în arhiva noastră, am ales câteva care ne poartă în urmă cu două decenii şi ne oferă ocazia să facem o comparaţie cu situaţia din prezent.

 

01. Mâini de muncitor în Insula Mare a Brăilei.

 

 

Vara anului 1998, reportaj cu campania de treierat a cerealelor în Insula Mare. Un şef de fermă şi totodată lider de sindicat din cadrul fostei IMB SA a însoţit reporterul pe teren, pentru a-i arăta în ce condiţii mizerabile se face recoltarea, cu utilaje care se stricau tot timpul şi erau “cârpite” prin tot felul de improvizaţii de mecanizatorii fermei, fiindcă şefii concernului “Braigal”, din care făcea parte şi Insula Mare, nu dădeau doi bani pe asigurarea pieselor de schimb. Mâinile unuia dintre mecanizatorii care se căznea să ţină în funcţiune o veche combină “Semănătoarea” vorbesc de la sine.

Între timp, după cum se ştie, concernul “Braigal” s-a desfiinţat la începutul anilor 2000. Insula Mare a Brăilei a redevenit societate comercială de sine stătătoare şi vreme de câţiva ani s-a zbătut într-o situaţia tulbure, în care falimentul bătea la uşă, iar grevele muncitorile neplătiţi cu lunile se ţineau lanţ. A urmat intrarea în afacere a lui Culiţă Tărâţă, iar scandalurile legate de plata redevenţelor către stat au ţinut prima pagină câţiva ani, însă, cum-necum, situaţia Insulei Mari s-a schimbat în bine, cel puţin din punctul de vedere al dotării cu utilaje. Acum, când terenul este luat în concesiune de o firmă care îl are ca acţionar majoritar pe un prinţ arab, mecanizatorii au la dispoziţie tractoare şi combine de ultimă generaţie, iar campaniile de recoltare se desfăşoară în condiţii incomparabil mai bune decât cele din urmă cu 20 de ani.

 

02. Primarul Anton Lungu, la inundaţii în Chercea.

 

 

În vara anului 1997, după fiecare ploaie, străzile cartierului Chercea se umpleau de bălţi, iar locatarii nu le mai puteau parcurge decât cu cizme sau în picioarele goale, cu pantalonii suflecaţi. Situaţia din cartierul respectiv dura de ani de zile, iar pânza freatică ajunsese atât de sus încât numeroase case erau afectate de igrasie. După o ploaie torenţială, primarul de atunci, Anton Lungu, “Tataia” cum îi spuneau brăilenii, şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus să vorbească cu chercenii nemulţumiţi. Le-a promis că o să le tragă canalizare şi că o să le asfalteze străzile şi s-a ţinut de cuvânt. În timpul mandatului său s-a pus bazele proiectului cu fonduri europene pe care l-a implementat firma greceastă “Athena”. Ca orice treabă românească, a durat cam 10 ani până când s-au asfaltat toate străzile prinse în respectivul proiect, dar cel puţin, prin 2007, o mare parte din Chercea fusese scoasă din noroaie. Alte străzi din respectivul cartier au rămas, însă, în acelaşi stadiu şi abia acum, în mandatul primarului Dragomir, au intrat la asfaltare. Alte cartiere, cum ar fi Lacu Dulce, de exemplu, încă se mai luptă cu noroaiele, şi probabil vor mai trece câţiva ani până când vor intra în rândul lumii civilizate. Cert este că proiectul început de “Tataia” Lungu după acea vizită făcută în Chercea în vara lui '97 a fost primul care a dat startul modernizării străzilor din cartierele periferice ale Brăilei.

 

03. Bătrânul cu banjo.

 

 

În vara anului 1997, brăilenii care se plimbau pe bulevardul Independenţei întâlneau adesea un bătrân care cânta la bajo, aşezat pe una dintre băncile din zona intersecţiei cu strada Gării. Bătrânul locuia într-o casă cu arhitectură veche, situată pe Gării, chiar lângă actuala pizzerie Bella Italia. Între timp casa sa a fost demolată, iar în urma ei a rămas un teren viran, unde se zvoneşte că se va construi un magazin Profi.

În dimineaţa unei zile de duminică, bătrânul ne-a primit în curtea casei sale şi ne-a vorbit despre pasiunea pentru banjo. El ne-a spus că în tinereţea sa, deci în perioada interbelică şi puţin după război, aproape nu era frizer în Brăila care să nu cânte la chitară, mandolină sau cobză, în timp ce-şi aştepta muşteriii în faţa prăvăliei. Nostalgic după acele vremuri, bătrânul brăilean încerca, cu banjo-ul său, să le ofere contemporanilor o frântură din farmecul oraşului de altădată.

 

04. Plecarea băieţilor la armată.

 

 

La începutul anilor 2000, stagiul militar încă era obligatoriu, iar tinerii plecau la cătănie cu nelipsitele valize de lemn. Devenise deja o modă ca, înainte de încorporare, viitorii soldaţi să petreacă acasă cu prietenii şi rudele, iar în drum spre gară să fie însoţiţi cu alai gălăgios. Ştiau că în cazarma unde fuseseră desemnaţi îi aşteaptă perioada de “bibănie” când se aflau la cheremul “veteranilor” care deja aveau câteva luni de armată şi care se simţeau obligaţi să le facă viaţa cât mai grea noilor veniţi.

După cum se ştie, armata obligatorie s-a desfiinţat în 2007, transformându-se în armată profesionistă, cu militari angajaţi pe bază de contract.

 

05. Târg auto de acum 20 de ani.

 

 

La sfârşitul anilor '90, începutul anilor 2000, târgurile auto se ţineau la sfârşit de săptămână, de-a lungul liniei de tramvai de pe strada Grigore Alexandrescu. Evident, peisajul era dominat de clasicele Dacii româneşti, pe ici pe colo apărând şi câte un Oltcit. Maşinile străine erau o raritate.

Abia pe la mijlocul anilor 2000 au început să apară mărcile străine expuse la vânzare în intersecţiile cele mai circulate, iar după intrarea în Uniunea Europeană afacerile samsarilor au explodat, multe zone din Brăila fiind sufocate de maşinile scoase la vânzare de aceştia. Evident, bătrânele Dacii nu se mai află demult în centrul atenţiei, nici pentru vânzători, nici pentru cumpărători.

 

06. Haldă de gunoi, focar de infecţie, în mijlocul unui cartier.

 

 

Începând cu anii '80 şi până pe la mijlocul anilor 2000, o mare intersecţie din cartierul Chercea, unde converg străzile Decebal, Devei şi Viforului, chiar lângă liniile de tren şi biserica “Sf. Mina”, a fost efectiv sufocată de o mare de gunoaie. Zona devenise o groapă de gunoi în cel mai adevărat sens al cuvântului încă din timpul regimului comunist, iar situaţia s-a perpetuat şi în timpul tranziţiei spre capitalism. Abia după ce străzile în cauză au intrat într-un program de modernizare, fiind asfaltate, intersecţia a fost scoasă din mizerie reuşind să se menţină curată, de la mijlocul anilor 2000 până în zilele noastre.

Ce-i drept, haldele de deşeuri de asemenea dimensiuni nu prea mai există prin cartierele brăilene. Încă mai pot fi văzute pe la marginea oraşului, dar nu pe străzile intens circulate. Asta nu înseamnă, însă, că pe la diverse colţuri de stradă nu mai apar mici maldăre de gunoaie, în ciuda faptului că activitatea de salubrizare din Brăila este mai bine pusă la punct decât în anii '90, iar amenzile pentru cei care aruncă gunoaie pe domeniul public s-au mărit considerabil.

 

07. “Vrem să muncim, nu să cerşim!”

 

 

În vara anului 1997, Brăila a fost în fierbere, după ce guvernul ţărănist de la acea dată a început procedura de lichidare unor mari întreprinderi care dădeau de lucru câtorva zeci de mii de brăileni. Printre “victime” s-au numărat fostul combinat chimic de la Chiscani dar şi uzina de excavatoare “Progresul”, devenită între timp “Promex” SA. Muncitorii de la “Promex” au manifestat câteva zile la rând în faţa Prefecturii, cerând ca întreprinderea lor să fie scoasă de pe lista “lichidărilor”. “Vrem să muncim, nu să cerşim!”, a fost una dintre pancartele purtate de protestatari. Din păcate, protestele de atunci au rămas fără ecou, iar tăvălugul tranziţiei a lovit în plin industria brăileană, cele mai multe dintre vechile fabrici fiind şterse efectiv de pe faţa pământului, fără a beneficia de o încercare reală de reconversie, modernizare şi adaptare la realităţile noului sistem capitalist.

 

08. Ţăran cu sapa.

 

 

Fotografia e făcută în vara anului 1997, pe un câmp de pe vatra fostului sat Budişteanu, zona comunei Bordei Verde. Un bărbat căruia pălăria de pâslă, cămaşa albă în carouri şi tălpile goale îi dădeau un aer pitoresc, de ţăran autentic,  bătea fierul sapei pe o mică nicovală, pentru a putea prăşi mai cu spor tarlaua cu porumb. Astfel de scene erau obişnuite în acea perioadă, când multe familii din satele brăilene îşi lucrau individual pământul pe care îl recuperaseră de la fostele Cooperative Agricole de Producţie (CAP) din vremea regimului comunist. Mai mult ca sigur, încă mai există şi acum săteni care îşi prăşesc singuri porumbul sau îşi ară tarlalele cu plugul tras de cai, însă, în foarte mare măsură, ţăranii brăileni şi-au dat terenurile în arendă, iar utilajele agricole performante îşi fac din ce în ce mai mult simţită prezenţa pe câmpurile brăilene.

 

09. Familie de rromi pe marginea drumului.

 

 

Tot în vara anului 1997, i-am fotografiat pe aceşti doi rromi, pe care i-am întâlnit pe un drum dintre vii, la marginea comunei Movila Miresei. Când au văzut aparatul foto, s-au aşezat pe marginea drumului, într-o postură cât se poate de naturală, bucuroşi că sunt traşi în poză. Se poate remarca portul tradiţional şi mimica relaxată, ce amintesc de pitorescul de pe vremuri al acestei etnii.

 

 

 




Categorie articol: 

Comentarii

Recomandari din aceeasi categorie