Mergi la conţinutul principal

UPDATE. BRĂILA, cod roșu de ninsori și viscol. Vestul județului Brăila, posibil sub cod roșu de vreme severa

* meteorologii au anunțat, în urmă cu puțin timp, că va fi cod portocaliu de ninsori în 11 județe din sud-estul țării, printre care și Brăila * cod galben de ninsori și viscol va fi în 15 județe din sudul, centrul și estul țării.

 

UPDATE: Vestul județului Brăila, posibil sub cod roșu de vreme severa

 

 "Modelele indică intervale de timp în cursul zilei de mâine, în care, datorită intensificărilor de vânt care pot depăşi 90 de km/oră şi în aceste condiţii vizibilitatea să fie spre zero, s-ar putea să emitem o avertizare de vreme severă imediată de tip cod roşu, în intervalul posibil 8-14, pentru estul judeţului Buzău, vestul judeţului Brăila, partea central nordică a judeţului Ialomiţa şi extremitatea de sud est a judeţului Vrancea. De sâmbătă este posibil să emitem cod galben pentru o vreme deosebit de geroasă în special partea centrală, în partea vestică, sudică şi estică a României. Aici vom avea - şi nu numai, chiar şi în sudul ţării – temperaturi deosebit de scăzute, pentru că maximele vor fi -17 - -10, iar minimele spre -24 - -12 grade, cu cele mai coborâte valori în zonele deja cunoscute ca polul gerului din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei", a declarat Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

 

 BRĂILA, cod portocaliu de ninsori și viscol

 

În intervalul 05 ianuarie, ora 22 – 06 ianuarie, ora 20, aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.

Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80…90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Alerta de cod portocaliu va fi valabilă în a doua parte a nopții de joi spre vineri (05/06 ianuarie) și în cursul zilei de vineri (06 ianuarie), în Municipiul Bucureşti şi în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70...85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada.

Conform Digi24, va fi comandament de iarnă astăzi la ora 14:00, la MAI.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro