Anormal însă, societatea de astăzi parcă se străduieşte din răsputeri să ne demonstreze că ceea ce am enumerat ceva mai devreme sunt chestii complet depăşite şi că prostia, incompetenţa, lipsa de respect, capacitatea de a umili, vulgaritatea fac legea. Situaţia e generală, degeaba ne supărăm atunci când ne critică unii şi alţii, românul prin natură e croit după nişte tipare aparte, în care bunul simţ, în multe cazuri, nu prea a avut loc. Iar brăileanul nu face excepţie. Nu vreau să percepeţi asta ca pe o insultă, pentru că o spun cu mare dezamăgire. O spun aproape cu durere.
De ce tocmai acum? Nu ştiu. Poate pentru că am tot mai des senzaţia că acest concept de bună creştere alunecă prea rapid în derizoriu. Poate pentru că duminică m-am simţit atât de umilită de faptul că sunt brăileancă. Sau, poate, pentru că am constatat cu stupoare că practic nu există nicio modalitate legală de a-i sancţiona pe cei care m-au făcut să mă simt atât de ruşinată de locuitorii oraşului meu.
Ei bine, duminică am avut în vizită rude şi prieteni, unii din ţară, alţii plecaţi de 15 ani în Austria. Am stabilit un itinerariu şi, pe la prânz, am pornit să le arătăm oraşul. Primul popas, staţiunea Lacu Sărat. Mănăstirea a fost punctul principal de atracţie, apreciat de musafiri. A urmat Grădina zoologică. Copiii, cel puţin, au fost entuziasmaţi. Dar, dacă nu ştiaţi, vă spun eu că la zoo este interzis fotografiatul. Ciudat, pentru că peste tot în lume în parcurile zoo se fotografiază, se filmează - ce-i drept, contra unei taxe. La noi e strict interzis fără acceptul DAPT. Ca să marcăm totuşi momentul, la ieşire, am întrebat gardianul dacă putem să facem măcar o poză de grup având ca fundal minunatul car de flori. Un răspuns extrem de nepoliticos şi ameninţarea că sună la 112, aceasta a fost reacţia lui, vă garantez fără fundament. Penibil, dar am zis: o fi avut şi omul o zi proastă. Am făcut haz de necaz şi am pornit mai departe. Au urmat centrul vechi, Biserica Greacă, Piaţa Traian, Grădina Mare. Cum ei nu o mai văzuseră, Brăila li s-au părut spectaculoasă.
Ultimul popas, faleza Dunării, unde am decis să servim şi cina. Şi, ca să fie ceva inedit, am zis să alegem un restaurant - ponton, iar de la mal, cel mai select ni s-a părut "Swing". Ei bine, inedit am vrut, inedit am primit. În timpul în care am stat acolo (nu ştiu exact, oricum mi s-a părut o veşnicie), cei doi şefi de sală au făcut un circ de zile mari. Aroganţă, nesimţire, josnicii, atât la adresa clienţilor cât şi a subalternilor, certuri grosolane. A fost un calvar pe care l-am suportat în tăcere de ruşinea musafirilor, care pur şi simplu au rămas consternaţi. Nu le venea să creadă că sunt martori la aşa ceva.
În viaţa mea nu m-am simţit atât de penibil, în viaţa mea nu m-am simţit atât de umilită pe banii mei.
După ce am ieşit, am stat minute în şir gândindu-mă ce să fac. Să-l sun pe Ştefan Rădulescu? Toată Brăila ştie că e terasa lui şi automat i se asociază numele cu asemenea comportamente. Am zis nu, mai bine sun luni, la Protecţia Consumatorilor. Frustrant însă, conducerea OJPC -ului a explicat că nu primesc asemenea reclamaţii. Comportamentul necorespunzător al personalului de deservire nu face obiectul activităţii lor. Foarte bine, înţeleg că nu la ei, dar atunci la cine? La Poliţie nu, n-am motiv. Mi-au dat bon de casă. La jandarmi nici atât. Nu m-au agresat fizic.
Pot însă să îi sancţionez nemaicălcând niciodată în acel local - aşa cum nu mai calc nici la "Cool cafe", care, la fel, are o mare problemă cu personalul - sau povestind tuturor celor pe care îi cunosc, punându-i astfel în gardă. Şi dacă există cumva vreo instituţie care se poate autosesiza, să mă pun la dispoziţia ei. Pentru că cineva trebuie să ia atitudine! Gândesc şi eu!
Se face atâta tam-tam acum pe dezvoltarea turismului în Brăila, ca o sursă de obţinere a unor venituri alternative. Sincer, potenţial avem. Pentru un popas de 2 - 3 zile, Brăila e perfectă. Vă spuneam, oaspeţii mei au fost extrem de încântaţi de locuri, de obiective. Au spus că e un oraş foarte frumos, încărcat de istorie, care merită inclus într-un itinerariu. Turismul însă e o chestiune atât de complexă, încât nu cred că îi putem face faţă. Şi nu e vorba de bani. Brăilei îi lipsesc, în primul rând, cei 7 ani de acasă.
