Mergi la conţinutul principal

Brăila are un centru de permanenţă

Judeţul Brăila are un singur centru de permanenţă, cel de la Însurăţei, care figurează ca fiind reînfiinţat în baza noilor prevederi legale. Ministerul Sănătăţii a anunţat că 39 de centre de permanenţă, în care îşi desfăşoară activitatea medicii de familie, au fost înfiinţate la nivel naţional, după ce la 1 iunie au intrat în vigoare noile norme ale instituţiei. Cele mai multe centre de permanenţă au fost deschise în Satu Mare şi în Botoşani, şase, respectiv şapte. În Teleorman au fost înfiinţate patru centre, în timp ce în judeţele Hunedoara, Braşov şi Vâlcea au fost organizate câte trei astfel de unităţi. În Mureş, Galaţi şi Sălaj au fost înfiinţate câte două centre de permanenţă, iar în Giurgiu, Brăila, Cluj, Argeş şi Bihor, câte un centru. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, dr. Gabriel Ciochină, la nivelul judeţului nostru au fost analizate mai multe puncte în vederea înfiinţării unor centre de permanenţă, însă medicii de familie din acele zone nu au fost de acord să lucreze suplimentar, astfel că a rămas funcţional unul singur. "Centrul de permanenţă de la Însurăţei, care deserveşte populaţia arondată, funcţionează cu 7 medici de familie care asigură permanenţa. Acest centru a fost reînfiinţat în baza noilor prevederi legale, documentaţia fiind completată conform cerinţelor actuale", a declarat dr. Gabriel Ciochină, directorul executiv al DSP Brăila.
Conform normelor în vigoare, de la 1 iunie au fost suplimentate veniturile medicilor de familie şi ale asistenţilor medicali care asigură continuitatea asistenţei medicale primare, în regim de gardă, în aceste centre şi s-a prevăzut obligaţia autorităţilor locale de a se implica în susţinerea unităţilor de acest fel, deoarece comunitatea locală este beneficiara directă a serviciilor efectuate.
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a alocat 21 milioane de lei pentru funcţionarea centrelor de permanenţă. În primul trimestru, Ministerul Sănătăţii a prevăzut un buget de 8.500.000 de lei pentru centrele de permanenţă, dar solicitarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru finanţarea centrelor a fost de doar 6. 095.000 de lei, astfel încât au rămas neutilizaţi peste 2.400.000 de lei.
În prezent, în România funcţionează peste 100 centre de permanenţă, în care activează 755 medici. Mai sunt în procedură de înfiinţare încă 106 centre de permanenţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro