Mergi la conţinutul principal

Brăila, 100... Atât poate

100 de teste pe zi! Şi alea chinuite, în sensul în care, pentru a ajunge la 100, oamenii care le prelucrează ar trebui să lucreze non-stop. 100 de teste cu 3 aparate, care, şi ele, ca să ajungă la 100, ar trebui să reziste la foc continuu. Ceea ce e exclus, şi oameni, şi maşini au nevoie de câte o pauză.

În realitate deci, discutăm de câteva zeci de teste pe zi, probabil 50 – 70.  Atât poate Brăila. Pentru excepţii, cum ar fi ziua în care s-au luat 900 de probe, autorităţile sanitare apelează la vecini. Care vecini ajută ca vecinii, adică doar atât cât pot şi din ce le prisoseşte. În concluzie, dacă vă întrebaţi cumva de ce stă Brăila aşa bine în statistici, să ştiţi cauza! În judeţele din fruntea listei, testările se fac cu miile – două, trei mii pe zi. La noi, cu 50, 60, 70, hai ... 100, la o populaţie de peste 340.000 cât are judeţul... despre ce vorbim, e o nimica toată! Bune doar să ne ţină în grafice pe verde. Ceea ce, din punctul meu de vedere, chiar nu e corect. Nici faţă de noi, brăilenii,  pentru că ne dă o falsă impresie de bine, ceea ce poate avea repercusiuni, nici faţă de locuitorii marilor oraşe, dezvoltate, spre care nu ezităm să arătăm cu degetul: iresponsabilii! 

Şi uite aşa ajungem iar la ceea ce ne doare de atâţia ani, indiferenţa autorităţilor judeţene şi incapacitatea lor de a cheltui cu chibzuinţă şi respect fondurile destinate sănătăţii.

De ani de zile ne zbatem să intrăm şi noi în rândul lumii, să avem nişte spitale dotate, care să asigure un minim de confort şi siguranţă pentru pacienţi, să fie atractive pentru medicii tineri. Degeaba! În ciuda milioanelor de euro investite, spitalele noastre (cu excepţia maternităţii) arată tot ca în anii 70 când au fost date în folosinţă, subsolurile sunt tot pline cu aparatură plătită cu bani grei dar nefolosită şi, deci, uzată fizic şi moral fără să fi funcţionat măcar o secundă etc. etc.

Moştenirea lăsată de Stancu în domeniul sanitar însă, iată, nu se rezumă doar la clădiri făcute de-a-ndoaselea, cu greşeli grave de execuţie sau management, cu achiziţii după ochi frumoşi şi interese, ci şi la acea incapacitate de a vedea dincolo de ziua de mâine şi a lua decizii rapide şi în folosul comunităţii.

Despre haosul în care suntem astăzi se ştia de atâtea luni! Aşa că, dacă pentru primul val am avut o scuză, pentru ceea ce se întâmplă acum n-ar trebui să acordăm nici măcar o fărâmă de înţelegere. Într-o vară întreagă pe care au avut-o la dispoziţie, tot ce înseamnă achiziţii urgente în lupta împotriva Covid trebuia să fie finalizate. Se ştia că ce urmează va fi mult mai greu. Dar deh! Lumea bună a avut de trecut peste nişte alegeri locale, acum are în cap numai parlamentare... brăilenii să-şi testeze nervii şi răbdarea. Covid poate să mai aştepte!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro