Mergi la conţinutul principal

Brăila, în topul judeţelor cu producţii agricole mari

• facem parte din plutonul primelor 10 judeţe care au dat, cumulat, jumătate din producţia de grâu şi orz • “A fost un an agricol bun, fără calamităţi, iar cum producătorii agricoli au irigat şi au aplicat tehnologia, producţiile sunt pe măsură”, a comentat Traian Cişmaş, directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Brăila

 

România a obţinut, pentru prima dată, peste 10,2 milioane de tone de grâu, la finele campaniei agricole de vară, iar oficialii la nivel central au pus pe seama acordării la timp a măsurilor de sprijin destinate agricultorilor. Potrivit statisticilor la nivel naţional, primele 10 judeţe din punct de vedere al producţiilor realizate la această cultură cumulează cam jumătate din cantitatea totală de 10,2 milioane tone, iar Brăila face parte din acest eşalon, după cum ne-a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Brăila, Traian Cişmaş. Aceasta a arătat că, în ce priveşte producţia totală la grâu de consum, aportul judeţului nostru este de 0,324 milioane tone, obţinut de pe o suprafaţă totală de 63.824 ha înfiinţată în toamna anului trecut pe raza judeţului nostru, context în care a rezultat o producţie medie de aproape 5,1 tone/ha. Şi în ce priveşte producţia de orz Brăila este în Top 10 judeţe cu cele mai mari recolte, cu o cantitate totală de peste 0,122 milioane tone, de pe o suprafaţă de circa 20.600 ha, cu o producţie medie de 5.948 kg/ha.

Aceleaşi date prezentate de DAJ Brăila arată că la rapiţă de pe suprafaţa totală de aproape 28.830 ha cultivate, s-a recoltat în total 43.241 tone cu o producţie medie de aproape 2 tone/ha. “A fost un an agricol bun, fără calamităţi, iar cum producătorii agricoli au irigat şi au aplicat tehnologia, producţiile sunt pe măsură. A contat evident faptul că s-au realizat în ultimii ani importante investiţii în sistemul de irigaţii, inclusiv pe raza judeţului nostru, precum şi faptul că producătorii agricoli nu au mai plătit tarife de irigare în funcţie de treapta de udare. De asemenea, fermierii brăileni au aplicat, după cum spuneam, tehnologia ca la carte, pornind de la calitatea materialului săditor, irigarea, până la îngrijirea şi protejarea culturilor”, a comentat Traian Cişmaş, directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Brăila.  

Revenind la nivel naţional, potrivit datelor comunicate de către Guvernul României, în primele 7 luni ale anului, agricultorii români au beneficiat de 2,29 miliarde euro din fonduri europene, sume investite efectiv în agricultură şi dezvoltare rurală. Până la sfârşitul anului, în agricultura românească va mai intra încă un miliard de euro cu aceeaşi destinaţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro