Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Brăila, în top și la BAC

* cu o rată de promovare de 73,4%, înainte de contestații, județul nostru se clasează pe un onorabil locul 5 în ierarhia națională * promovabilitatea în rândul absolvenților din seria curentă este de 80,30%, în timp ce la seriile anterioare aceasta este de doar 22,89% * rezultate bune s-au înregistrat la toate liceele teoretice din Brăila, însă la trei licee tehnologice niciun candidat nu a luat BAC-ul * absolvenții Colegiului "Murgoci" s-au descurcat cel mai bine la acest examen, trei eleve ale liceului reușind să obțină media 10

 

 

S-au sfârșit emoțiile și pentru absolvenții de liceu! Ieri, tinerii din Brăila au aflat ce note au obținut la examenul de bacalaureat, înainte de contestații promovabilitatea în județul nostru fiind de 73,4%. Procentul este mai mic față de anul trecut când inițial rata de promovare a fost de 77,12%. Chiar și așa, județul nostru ocupă până la soluționarea contestațiilor locul 5 în clasamentul național, pe primele poziții fiind sectorul 4 al Capitalei (80,94%) și județele Cluj (80,71%), Iași (76,34%), Bacău (75,96%) și Sibiu. Pe de altă parte, cele mai slabe rezultate sunt în Ilfov (38,44%), Giurgiu (47,33%) și Harghita (50,33%).

Revenind la Brăila, la sesiunea de vară a bacalaureatului s-au înscris 1.738 candidați, conform informațiilor puse la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila. Un număr de 1.673 candidați s-au prezentat la probe, 65 candidați au absentat iar un absolvent a fost eliminat din examen. Trebuie precizat că absolventul eliminat este de la Colegiul "Murgoci" și a fost dat afară din bacalaureat fiindcă a intrat cu telefonul mobil în sală. Însă, conform declarațiilor reprezentanților ISJ Brăila, intenția lui nu a fost să copieze, cel mai probabil, din cauza emoțiilor, acesta uitând să îl depoziteze la camera de bagaje.

Notele obținute de candidați arată că 1.228 de tineri au reușit să promoveze examenul, în timp ce 444 candidați au fost declarați "respinși" (102 cu medii între 5 și 5,99). Statistica pe tranșe de medii se prezintă astfel: 7 și 7,99 - 338 medii; 8 și 8,99 - 366 medii; 9 și 9,99 - 263 medii. Anul acesta sunt trei absolvenți care au obținut media 10.

 

8 din 10 absolvenți din promoția curentă au promovat BAC-ul

 

Datele ISJ Brăila arată că absolvenții care au terminat anul acesta liceul s-au descurcat bine la bacalaureat. Concret, la examen s-au înscris 1.507 de candidați, 35 fiind absenți și un candidat eliminat. Așadar, dintre cei 1.472 de absolvenți prezenți la examen, 1.182 au fost declarați "admiși" iar 289 "respinși" (din care 62 respinși cu medii între 5 și 5,99). Rata de promovare în rândul absolvenților din seria curentă este de 80,30%, înainte de contestații. Pe tranșe de medii, statistica se prezintă astfel: 221 medii între 6 și 6,99; 331 medii între 7 și 7,99; 364 medii între 8 și 8,99; 263 medii între 9 și 9,99 și 3 medii de 10. Promovabilitate de peste 90% se înregistrează la opt licee: "Murgoci", "Iorga", "Perpessicius","Bălcescu", "Ana Aslan", "C. Angelescu" Ianca.

Legat de promoțiile anterioare, promovabilitatea este de 22,89%. Un număr de 231 candidați s-au înscris să mai susțină o dată bacalaureatul. S-au prezentat la probe 201 candidați, 155 au "picat" din nou BAC-ul (40 cu medii între 5 și 5,99) și doar 46 de candidați au reușit în final să "treacă" de "examenul maturității". Cei mai mulți tineri care au dorit să susțină din nou BAC-ul sunt de la liceele "Ion Ghica", "C. D. Nenițescu", "Mihail Sebastian", "Ed. Nicolau" și "Nicolae Titulescu" Însurăței.

De precizat că liceele "Bălcescu" și "Murgoci" nu au avut niciun candidat din promoțiile anterioare care să susțină din nou bacalaureatul.

 

Proba la alegere, testarea cu cele mai mari note

 

Inspectoratul Școlar Județean Brăila a realizat o statistică și pe cele trei probe, cifrele arătând că proba la alegere a profilului și specializării a fost cea la care absolvenții s-au descurcat cel mai bine. La această testare, din cei 1.597 de candidați prezenți, 1.473 au avut note mari sau egale cu 5 (92,94%). Interesant de precizat este că peste jumătate dintre ei au obținut note între 8 și 10: 49 note de 10, 391 note între 9 și 9,99 și 409 note între 8 și 8,99.

La prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, promovabilitatea este de 88,57% (note peste 5). Aici s-au obținut și 19 note de 10.

La fel ca anul trecut, cea mai mică promovabilitate s-a înregistrat la proba obligatorie a profilului și specializării, susținută la Matematică de către absolvenții de real și la Istorie de cei de uman. Rata de promovare la această testare este de 86,66%.

 

Topul liceelor brăilene

 

La fel ca anul trecut, în urma rezultatelor obținute de candidați la examenul de final de liceu, Colegiul Național "Gh. M. Murgoci" conduce clasamentul județean al liceelor cu o promovabilitate de 99,48%. Pe locul doi se află Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" cu o rată de promovare de 97,66%, urmat la mică distanță de Colegiul Național "Nicolae Bălcescu" - 97,28%. Topul continuă cu Liceul Pedagogic "D. P. Perpessicius" - 95,49%, Colegiul Național "Ana Aslan" - 89,66%, Liceul Teoretic "C. Angelescu" Ianca - 80,39%, Liceul de Arte "Hariclea Darclee" - 79,12% și Liceul Teoretic "P. Cerna" - 73,46%. La Liceul Teoretic "G. Vâslan" Făurei promovabilitatea este de 57,59%, în timp ce la Liceul Teoretic "Mihail Sebastian" rata de promovare este de 55,26%.

Dacă la liceele teoretice rezultatele sunt în general bune, la polul opus se află toate liceele tehnologice, unde rezultatele arată astfel: Liceul Tehnologic "N. Titulescu" Însurăței - 43,48%, Colegiul Economic "Ion Ghica" - 42,62%, Liceul cu Program Sportiv - 39,78%, Liceul Tehnologic "Nicolae Oncescu" Ianca - 33,33% , Liceul Tehnologic "Matei Basarab" Măxineni - 31,25%, Colegiul Tehnic "C. D. Nenițescu" - 29,03%, Liceul Tehnologic "Ed. Nicolau" - 24,24%, Liceul Tehnologic "Panait Istrati" - 15,63%. Există și trei licee din Brăila cu 0% promovabilitate. Niciun candidat de la Liceul Tehnologic "Anghel Saligny", Liceul Tehnologic "G. K. Constantinescu" și Liceul Tehnologic "Grigore Moisil" nu a reușit să treacă de "examenul maturității". 

 

Colegiul "Murgoci", campionul absolut al bacalaureatului

 

Sesiunea iulie 2019 a examenului de bacalaureat a fost un succes pe toate liniile pentru absolvenții Colegiului Național "Gh. M. Murgoci". Prin rezultatele obținute de aceștia, "Murgoci" este liceul cu cea mai mare promovabilitate, locul unde s-au luat cele trei medii de 10 și unitatea cu cele mai multe note maxime obținute la probele examenului.

Dintre cei 193 de absolvenți care au susținut toate probele examenului peste 55% (107 absolvenți) au înainte de contestații medii între 9 și 10. Alți 64 de tineri au medii între 8 și 8,99 (32,99%), 18 candidați au obținut medii între 7 și 7,99 și doar 4 absolvenți au promovat bacalaureatul cu medii între 6 și 6,99.

Cele mai fericite sunt probabil cele trei eleve care au încheiat "examenul maturității" cu 10 la toate cele trei probe. Este vorba despre Ana Maria Buricea, Claudia Georgiana Căpriță și Diana Diaconu, cele trei fete fiind colege de clasă la specializarea Științele Naturii.

O altă performanță a elevilor de la Colegiul "Murgoci" o reprezintă numărul de note de 10 obținute la probele examenului: 52. S-au luat 14 note maxime la limba română, 12 la proba obligatorie a profilului (5 la istorie și 7 la matematică) și 26 de note de 10 la proba la alegere a profilului și specializări, cele mai multe note de 10 fiind la fizică (12).

Cu cele trei absolvente de 10, Colegiul Național "Gh. M. Murgoci" intră în topul liceelor din țară cu cele mai multe medii maxime la bacalaureat, potrivit edupedu.ro.

 

Promovabilitate mai mică și la nivel național

 

Ministerul Educației Naționale anunță că rata de promovare în ansamblu (înainte de contestații), incluzând și elevii proveniți din promoțiile anterioare, este de 67,2%, cea mai mică din ultimii 4 ani potrivit www.edupedu.ro. Din totalul candidaților înscriși (136.091), s-au prezentat la probe 129.166 de candidați, 84 de absolvenți fiind eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

În ceea ce privește promovabilitatea (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții care au finalizat studiile liceale în promoția 2018-2019, aceasta este de 73,7% (superioară cu un procent celei de anul trecut: 72,7%).

Reamintim că nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați. Ieri, candidații nemulțumiți de note au putut depune contestații, rezultatele finale urmând să se afișeze sâmbătă, 13 iulie.

 




Categorie articol: 

Comentarii