Mergi la conţinutul principal

Bono consideră că U2 este un nume irelevant în muzică

Bono spune că trupei sale îi este tot mai greu să rămână un nume semnificativ în industria muzicală, pe măsură ce membrii grupului îmbătrânesc, deoarece experienţele personale pe care aceştia le descriu în cântecele lor nu mai găsesc rezonanţă în rândul publicului mainstream, informează contactmusic.com, preluat de Mediafax.
"Suntem pe punctul de a deveni irelevanţi. Trebuie să creezi cântece relevante pentru tine însuţi, despre momentul în care te afli în viaţă, să descrii cu onestitate experienţele pe care le ai. Dacă acest lucru este relevant pentru alţi oameni, atunci e minunat. Însă noi nu mai ştim dacă acest lucru este în continuare valabil", a declarat Bono, într-un interviu acordat postului BBC Radio 1.
Cântăreţul irlandez a vorbit în aceeaşi emisiune despre sursele de inspiraţie utilizate pentru înregistrarea celui de-al 13-lea album al trupei U2, al cărui titlu nu a fost deocamdată ales, spunând că noul disc se inspiră din perioada în care grupul - din care mai fac parte The Edge, în vârstă de 52 de ani, Adam Clayton, în vârstă de 53 de ani, şi Larry Mullen Jr., în vârstă de 52 de ani - a fost înfiinţat, în 1976.
Bono, în vârstă de 53 de ani, a declarat: "Ne-am întors la motivul pentru care am dorit să facem parte dintr-o trupă, înainte de orice altceva. Am ascultat cântece lansate de Ramones şi Kraftwerk - poţi să auzi ambele trupe în single-ul nostru «Invisible». A deschis o nouă supapă de inspiraţie pentru mine, pentru a compune din nou muzică, a fost un fel de rupere de zăgazuri".
Bono spune că noul album al trupei U2 va fi finalizat în următoarele două luni. După ce va fi lansat, trupa irlandeză vrea să îl promoveze prin concerte pe care le va susţine în săli de spectacole, în spaţii mai mici.
"Pentru acest album, vom începe în săli de concerte. Ne-ar plăcea să îl cântăm la O2 Arena. Uneori, e minunat să susţii astfel de concerte intime", a adăugat Bono.
Piesa "Invisible" a fost cea de-a doua lansată - în timpul galei Super Bowl 2014 - de pe cel mai recent album al trupei, după ce prima melodie extrasă de pe materialul discografic, "Ordinary Love", a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului biografic "Mandela: Long Walk To Freedom" şi a primit o nominalizare la premiile Oscar 2014, la categoria "cel mai bun cântec".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro