Mergi la conţinutul principal

Boc: Orele suplimentare vor fi compensate în acest an cu ore libere

"Anul acesta va avea loc o compensare cu timp liber a orelor suplimentare şi ele, în consecinţă, nu vor fi plătite. De asemenea, în anul 2009 nu vom putea acorda prime", a spus Boc.

El a arătat totodată că prin reducerea cu 20% a cheltuielilor de personal se urmăreşte diminuarea costurilor şi nu neapărat disponibilizări de angajaţi.

"Obiectivul Guvernului este de a strânge cureaua acolo unde se poate într-un an de criză. Obiectivul nostru este să păstrăm locul de muncă, nu să îl trimitem pe om acasă, dar înainte, Doamne fereşte, de a ajunge la o soluţie de a disponibiliza pe cineva, vrem să eliminăm acele sporuri, prime, stimulente care împovărează bugetul, iar într-un an de criză trebuie să fim solidari unii cu alţii", a spus Boc.

El a apreciat că aceste cheltuieli cu personal "au fost scăpate de sub control",. ajungându-se la situaţii în care sporurile şi stimulentele depăşesc de foarte multe ori nivelul salariului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro