Mergi la conţinutul principal

Boc discută duminică despre Legea unică a salarizării cu reprezentanţii Finanţelor şi Muncii

Premierul Emil Boc a declarat miercuri, după şedinţa de Guvern, că 14 august este termenul până la care trebuie finalizat proiectul Legii salarizării unice şi că opţiunea lui este ca acesta să fie promovat prin asumarea răspunderii.

Emil Boc a spus că la 14 august forma finală a proiectului de lege trebuie prezentată pe masa Guvernului, urmând ca după aceea să fie o discuţie cu Parlamentul asupra formei de adoptare.

"Personal optez pentru angajarea răspunderii", a spus Boc.

Ministerul Finanţelor urma să prezinte Guvernului o evaluare a impactului financiar al aplicării Legii unitare a salarizării din sistemul bugetar. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, declara în data de 8 iulie - ziua în care era programată prezentarea evaluării - că a cerut Executivului o amânare de două săptămâni, deoarece Guvernul trebuie să se asigure că Legea este sustenabilă financiar.

Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să finalizeze până în 30 octombrie Legea unitară a salarizării în sistemul bugetar, iar memorandumul tehnic din cadrul acordului cu FMI prevede scăderea ponderii cheltuielilor cu salariile în bugetul de stat de la 8,6% din produsul intern brut (PIB) în 2008 până la 7,8% din PIB în acest an, 7,2% în 2010 şi 6,7% din PIB în 2011.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro