Mergi la conţinutul principal

Boc şi Marko spun că aşteaptă în continuare PNL la discuţii pentru formarea unui Guvern stabil


Liderul PDL Emil Boc a declarat că viitoarea majoritate ar trebui formată din PDL, PNL şi UDMR. El speră că liberalii vor lua o decizie "de interes naţional" şi vor intra la guvernare, în timp ce liderul UDMR, Marko Bela, a arătat că cele două formaţiuni îi aşteaptă în continuare pe liberali la discuţii.

"Mă întreb cum ar funcţiona în opoziţie PNL cu PSD, care au poziţii diametral opuse pe foarte multe din deciziile pe care un viitor Guvern ar trebui să le ia. De aceea, şi din punct de vedere al sănătăţii politicilor pe care ţara trebuie să le ia în anii următori, o majoritate de acest fel ar fi binevenită şi sper ca şi colegii de la PNL să aibă o decizie de interes naţional", a declarat Boc duminică, la finalul negocierilor cu UDMR. El a spus că nu a mai discutat cu liberalii în ultima perioadă, deoarece PNL aşteaptă validarea alegerilor de către CCR.

Şi liderul UDMR Marko Bela a declarat că aşteaptă ca şi liberalii să accepte participarea la coaliţie, pentru a se forma o majoritate stabilă în Parlament, deşi în acest moment este posibilă şi o coaliţie restrânsă între PDL-UDMR. "În acest moment, ceea ce pot să vă spun este că într-adevăr este posibil un parteneriat între PDL şi UDMR. (...) Pot afirma că am reuşit să convenim principiile pe baza cărora am putea să colaborăm. Deci pot afirma că este posibilă o coaliţie mai restrânsă PDL-UDMR, dar în continuare am dori o coaliţie mai largă, cu participarea PNL", a declarat Marko. "În acelaşi timp, ceea ce eu aş vrea să subliniez este foarte firesc să ne grăbim privind desemnarea unei anumite formule fiindcă prima urgenţă în acest moment, după părerea mea, ar fi formarea unui Guvern stabil şi constituirea unei majorităţi stabile şi transparente în Parlamentul României, care să susţină acest Guvern", a mai explicat el.

Boc susţine că, în cadrul întâlnirii cu UDMR, s-au discutat "câteva lucruri în plus" legate de principiile actului de guvernare, fără a fi împărţite portofoliile. El a mai arătat că în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii UDMR s-a făcut "o radiografie a ceea ce nu a funcţionat în alianţele PNL-PDL sau PDL-PSD".

PDL, împreună cu UDMR, cu grupul de independenţi şi al minorităţilor totalizează în jur de 230 de voturi. Pentru învestirea unui Guvern este nevoie de 236 de voturi, însă restul de voturi necesare poate fi uşor de obţinut având în vedere că parlamentari ai PNL şi PSD au declarat public că ar putea vota pentru un cabinet format în jurul PDL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro