Mergi la conţinutul principal

Bobotează cu vreme de primăvară

Temperaturile prognozate pentru astăzi ar putea ajunge până la plus 6 grade Celsius, astfel că nici în acest an nu vom avea parte de tradiţionalul ger al Bobotezei. Vremea va fi, aşadar, mult mai caldă decât ar fi normal. Cu toate acestea, doar 5 brăileni se înscriseseră, până ieri, în cursa pentru recuperarea crucii din apele Dunării. Pentru ca numărul potenţialilor participanţi să poată creşte, Primăria a lăsat deschisă opţiunea înscrierii şi pentru dimineaţa acestei zile. Astfel, eventualii doritori mai au posibilitatea să intre în cursă până în jurul orei 11.00. Asta dacă fac dovada faptului că sunt sănătoşi, prezentându-le organizatorilor un buletin de analiză făcut recent. 

Ceremonia tradiţională de aruncare şi recuperare a crucii din fluviul Dunărea va avea loc în jurul orei 11.30. În prealabil, începând cu ora 8.30, se va ţine obişnuita slujbă de Bobotează, la Catedrala Naşterii Domnului din Bariera Călăraşilor, de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS dr. Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos. La 10.30, va începe un pelerinaj, de la Catedrală, pe Calea Călăraşilor, până la Esplanadă, iar de la 11.00 se va ţine slujba de sfinţire a Agheazmei Mari, la Scena de pe Esplanadă. Primăria şi Protoieria Brăila au pregătit şase butoaie mari de lemn, cu nu mai puţin de 3 tone de apă. După sfinţirea agheazmei şi tradiţionala cuvântare a arhiepiscopului Casian, se va trece la ceremonialul aruncării crucii în Dunăre.

Forţele de ordine în acţiune de Bobotează

Sute de poliţişti şi jandarmi vor asigura ordinea publică la manifestările ce se organizează în municipiu cu prilejul sărbătorii "Botezului Domnului". Ei vor asigura, de asemenea, un climat liniştit şi pentru brăilenii care zilele acestea sărbătoresc Crăciunul de Rit Vechi. Astfel, în perioada 6 - 8 ianuarie, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, 159 de poliţişti vor acţiona zilnic. Dintre aceştia, 111 sunt poliţişti de ordine publică, 28 poliţişti rutieri şi 30 de la celelalte structuri, respectiv, Serviciul de Acţiuni Speciale, Poliţia Transporturi, de la investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi arme, explozivi şi substanţe periculoase. În mod deosebit, poliţiştii brăileni vor avea în atenţie şi manifestările publice organizate în aer liber în municipiul şi judeţul Brăila.
De Bobotează, aproximativ 150 de jandarmi vor asigura ordinea publică la manifestările religioase şi culturale ce se vor organiza în municipiu cu prilejul sărbătorii "Botezului Domnului". "De la primele ore ale dimineţii, pentru a evita crearea busculadelor, jandarmii vor instala gardurile de protecţie, în zona scenei de pe Esplanada Dunării, acolo unde va avea loc slujba de sfinţire a Apei celei Mari", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila.
Şi în judeţ, pe timpul acestor manifestări specifice, vor acţiona 30 de lucrători din cadrul Jandarmeriei Brăila împreună cu lucrători de la IPJ Brăila, Poliţia Locală, ISU Brăila, dar şi din cadrul Serviciului de Ambulanţă. Forţele de ordine recomandă brăilenilor să acorde o atenţie deosebită bunurilor personale (genţi, poşete etc.), să nu poarte la vedere obiecte de valoare, care pot atrage atenţia hoţilor, şi să respecte indicaţiile oamenilor legii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro