Mergi la conţinutul principal

Boboc: «De ce un cetăţean simplu să poată fi dus în faţa judecătorului de îndată de procuror, dar un parlamentar nu?»

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc a declarat astăzi, cu câteva ore înainte de începerea audierilor lui Dan Şova, că rolul parlamentarilor nu este acela de a judeca, ci de a permite justiţiei să îşi facă treaba. Liberalul a afirmat pentru cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" că noţiunea de imunitate parlamentară a fost introdusă în Constituţia României pentru a preîntâmpina eventuale abuzuri survenite ca urmare a unor dispute politice, însă nu este cazul în dosarul lui Şova. 

"În astfel de situaţii, Parlamentul nu e chemat să judece. Noi suntem chemaţi doar să dăm un aviz. Parctic, e un act procedural ce trebuie adăugat la dosarul pe care procurorul îl va prezenta în faţa judecătorului, acesta urmând a lua decizia asupra oportunităţii sau a inoportunităţii aplicării unei măsuri preventive ca aceasta a arestului sau a reţinerii. Aceste tipuri de imunitate care au fost introduse în Constituţie au rolul doar de a preîntâmpina eventuale abuzuri ce ar urma unor dispute politice sau de altă natură. Nu e cazul! Tot în Constituţie scrie foarte clar că nimeni nu e mai presus şi că toţi suntem egali în faţa legii. De ce un cetăţean simplu să poată fi dus în faţa judecătorului de îndată de procuror, dacă acesta consideră oportun, dar un parlamentar nu?! Ăsta e punctul nostru de vedere pe care l-am afirmat, l-am şi arătat de fiecare dată. Nu acelaşi lucru pot să spun despre PSD, care declară ca întotdeauna că fac, că dreg, că au înţeles mesajele oamenilor, dar în fapt, găsesc tot felul de proceduri, cum s-a întâmplat şi ieri. Noi, astăzi, voiam să avem raportul de dimineaţă şi apoi să avem plen", a declarat senatorul.
Mai mult, Boboc a declarat că îi este ruşine de atitudinea afişată de PSD-işti în legătură cu acest caz, făcând referire la faptul că propunerea de arestare preventivă a lui Dan Şova va fi votată abia în şedinţa plenului Camerei Superioare de miercurea viitoare. "Cu modul ăsta în care PSD-ul pune problema - care încă are majoritate în Parlament -, în care se prevalează de tot felul de proceduri... Că nu e ilegal ce au propus, asta trebuie să o recunosc. Dar dacă se tot prevalează de astfel de proceduri nu vom reuşi niciodată să ne curăţăm şi să îndreptăm imaginea acestei clase politice. (...) Ei sunt învăţaţi de 25 de ani cu nişte metehne. Ei sunt mari, ei sunt tari şi fac ce vor că au puterea. Atunci, singura variantă nu este aceea de a-i educa ci de a-i îndepărta pur şi simplu din ce înseamnă scena asta politică. Vă spun sincer, ca tânăr, eu m-am săturat să tot răspund şi să fiu băgat în aceeaşi oală cu toţi dinozaurii ăştia. Ştiu că de fiecare dată am încercat să am un comportament corect, echilibrat şi nu să mă prevalez de tot felul de şmecherii - că asta este ce fac ei", a conchis sursa citată.
Astăzi, după audierea lui Dan Şova ce va avea loc la Comisia juridică a Senatului, va fi întocmit un raport şi înaintat Biroului Permanent.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro