Mergi la conţinutul principal

BMW înfipt în peretele unui restaurant din Viziru

Un accident rutier în care au fost implicate un BMW şi un Audi a avut loc în localitatea Viziru, azi dimineaţă. Şoferul BMW, un brăilean, circula pe DE584 şi a oprit pentru a vira stânga, însă manevra nu a fost observată de cel care conducea auto Audi, un cetăţean turc, cu rezidenţă în Brăila. Izbit din spate cu putere, BMW-ul a zburat practic în peretele unui restaurant, aflat chiar în colţul străzii.
Nu au rezultat victime în urma accidentului, mai ales că în restaurant nu se afla nimeni la acel moment. Cele două autoturisme au fost avariate, însă pagubele se vor rezolva în baza asigurării RCA a maşinii vinovatului. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi i-au aplicat celui care conducea Audi şi care nu a fost destul de atent în trafic o sancţiune contravenţională cu amendă conform OUG 195/2002 - Codul rutier.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro