Mergi la conţinutul principal

BLITZ

Addiction, din nou în recital

Scena de pe faleză îi va găzdui, duminică, 31 mai, din nou pe Alex, Bogdan şi Silviu, adică trupa Addiction. Recitalul rockerilor brăileni va începe la ora 20.30 în cadrul unui spectacol organizat de Primărie şi Consiliul Judeţean. Addiction va cânta trei melodii, dintre care una ("Mirage") este concepţie proprie, iar celelalte două sunt coveruri: Dream Theater - "Constant Motion" şi Metallica - "Master of Puppets". Cele două coveruri vor fi cântate pentru prima dată pe scenă, la Brăila. Detalii despre activitatea trupei, pe www.addiction-band.com

Forma - Scurtă cronică de cenaclu

Sâmbătă, 23 mai, la ora 12.00, a avut loc în Galeria din Pod a patra întâlnire a Cenaclului de literatură "Forma". Tinerii s-au întâlnit pentru a asculta schiţele Nicoletei Onofrei, o tânără prozatoare din Galaţi.

La întâlnire, pe lângă scriitorii Marian Coman, Diana Corcan şi Cristian Robu Corcan, cenacliştii brăileni l-au avut ca oaspete pe scriitorul bucureştean Radu Aldulescu. El s-a arătat încântat de proza citită de Nicoleta Onofrei, explicându-i pe text ce i-a plăcut şi ce nu, îndemnând-o să încerce să publice un volum.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro