Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Blestemul saraciei

"Vesnicia s-a nascut la sat" a spus Lucian Blaga, un adevar impamintenit adinc in constiinta multor generatii de romani. Ce-i drept, intreaga noastra literatura este plina de descrieri ale unui sat idilic, cu oameni intelepti si gospodari, buni crestini si iubitori de pamint, coloana vertebrala a intregului popor. Barbatii satului romanesc erau inalti ca brazii, cu miinile batogite de munca, erau oameni aspri, care nu isi tradau niciodata dragostea si slabiciunile. Femeile satului romanesc erau frumoase, harnice foc, cu frica lui Dumnezeu, traiau in respect pentru barbatii lor si cu multa dragoste pentru copii. Iar ei, copiii taranilor romani, erau intotdeauna balai, "sa-i sorbi dintr-un pahar cu apa", nazdravani, isteti si dornici de carte. Satul acesta, insa, a murit de mult. Satul romanesc in prag de integrare e un loc coplesit de contraste, o zbatere intre trecut si viitor, un amalgam de opulenta si saracie, o lupta intre traditie si modernism. Nici oamenii nu mai sint ce au fost odata. Taranul roman in prag de integrare nu mai are nimic pitoresc. Robit de griji si de lupta pentru existenta, taranul nostru aproape nu constientizeaza ca peste o luna va fi cetatean european. Unii, ce-i drept, sint prea batrini sa ii intereseze integrarea, iar altii prea saraci ca s-o astepte. Cei mai curajosi au plecat deja in pribegie. Patura de mijloc, cea care practic ducea in spate satul romanesc si care acum ar trebui sa preia tot greul integrarii, nu prea exista. In sate, marile afaceri sint ale unor oraseni cu bani. Taranul sadea, chiabur, nu a avut putere sa se mai ridice. Ii numeri pe degete intr-o comunitate. In aceste conditii, greul integrarii a trecut pe umerii unei paturi nou create, a taranilor cu 5-10 ha, care nici nu mor de foame, dar nici nu pot fi numiti fermieri in acceptiunea europeana a cuvintului. In schimb, in satele romanesti intilnesti tot mai multi invinsi, care si-au gasit refugiul in decadenta. Furturi, crime, certuri monstruoase fac parte acum din peisajul rural. Nu e comunitate care sa nu aiba "ghetoul" ei, puturosi, betivi, prostituate, oameni pierduti pentru societate. Dorinta de carte, proverbiala pentru puii de tarani, a disparut si ea de mult, acum tot mai multi copii din mediul rural abandonind scoala inca din primii ani. Pina si lautarii au parasit satul romanesc, si odata cu ei a disparut si hora. Acum, duminica, tinerii se distreaza prin circiumi in ritm de manele, petreceri, de multe ori, cu finaluri dramatice.Ce a mai ramas din satul idilic de alta data? Cu ce intram in Europa? Cu amintiri si sperante. Batrinii se hranesc cu ce a fost odata, iar tinerii, cei inca legati de pamintul strabun, cu ce va fi. Toti deopotriva spera ca prin integrare, satul romanesc sa redevina ce a fost odata, un leagan de cultura, intelepciune, mindrie si onoare. Pentru aceasta insa, spun taranii, trebuie sa treaca ceva vreme. Si mai trebuie, spun ei, ingaduinta si credinta. Doar asa se va putea invinge blestemul. Pentru ca asa cred taranii, tineri si batrini deopotriva: satul romanesc a fost blestemat. Blestemat la uitare si saracie.




Categorie articol: 

Comentarii