Mergi la conţinutul principal

Birocraţia din Brăila. Pisicuţ abandonat în vârful unui copac

• la Brăila, nu intervine nicio instituţie a statului pentru salvarea felinelor care se caţără prea sus şi apoi le e teamă să coboare • reprezentanţii ISU spun că nu mai au în atribuţii astfel de intervenţii • la fel spun şi cei de la Poliţia Animalelor din cadrul DSVSA • în aceste condiţii, animalele fie rămân în vârful copacilor până la epuizare, fie sunt salvate de reprezentanţi ai unor firme private, dacă au noroc

 

Spre disperarea iubitorilor de animale, nicio instituţie a statului din Brăila nu se implică în salvarea pisicilor care urcă prea sus în copaci, iar apoi le este frică să coboare. Un astfel de caz ne-a fost semnalat, ieri, pe strada Frumoasei, din centrul vechi al oraşului, unde un pisoi probabil prea mic şi neexperimentat “plângea” de două zile, pe crengile unui arbore înalt. Mieunatul disperat al animalului a atras atenţia locatarilor străzii, care au cerut ajutorul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Li s-a răspuns, însă, că ISU nu se mai ocupă de salvarea pisicilor din copaci. “Din câte am văzut la televizor, în alte oraşe din România pompierii desfăşoară astfel de operaţiuni. Numai la Brăila observăm că nu se poate...”, ne-au spus oamenii nemulţumiţi.

Într-adevăr, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ştefan Stoian, ne-a informat că noile proceduri nu mai încadrează salvarea pisicilor din copaci în sfera de activitate a pompierilor. “Conform procedurilor, noi intervenim pentru salvarea animalelor aflate în pericol. De exemplu, animalele căzute în canalizări sau blocate în spaţii foarte strâmte sunt considerate situaţii de urgenţă. Pisicile căţărate în copaci nu mai intră într-o astfel de categorie, deoarece pentru feline o astfel de situaţie este una normală. Din experienţa anilor trecuţi, putem spune că toate pisicile urcate în copaci reuşesc să coboare singure, chiar dacă la un moment dat par a fi blocate acolo. Oricum, procedural, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu poate interveni pentru coborârea pisicilor din copaci”, ne-a explicat ofiţerul de relaţii publice al ISU Brăila.

Întrebat dacă există, totuşi, vreo instituţie abilitată să intervină în astfel de cazuri, acesta ne-a spus că, probabil, situaţiile de acest gen intră în atribuţia Poliţiei Animalelor.

La Brăila, Poliţia Animalelor funcţionează în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila. Gicu Drăgan, directorul DSVSA, ne-a spus că departamentul respectiv este format din doar doi medici veterinari şi că, de fapt, nu se ocupă de salvarea animalelor aflate în situaţii critice ci doar de sancţionarea oamenilor  care, într-un fel sau altul, maltratează animale.

Între timp, pisicul “rătăcit” în vârful unui copac de pe Str. Frumoasei a rămas şi, ieri, paralizat de frică, pe creanga de care stătea agăţat de câteva zile. Locatarii străzii ne-au relatat că este tot mai slăbit şi că nici nu mai are puterea să miaune. Salvarea ar fi putut veni, totuşi, de la reprezentanţii unei firme private de construcţii. Unul dintre locatarii miloşi avea o cunoştinţă la o astfel de firmă, care i-a promis că va trimite un utilaj special în zonă, pentru a se încerca salvarea pisicii. Operaţiunea urma să se deruleze după închiderea ediţiei. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro