Mergi la conţinutul principal

Bilanţul pe două zile al Poliţiei Rutiere. Amenzi de 64.000 lei

• poliţiştii rutieri au dat 162 de amenzi, au ridicat patru permise de conducere şi au retras tot atâtea certificate de înmatriculare

 

În zilele de vineri şi sâmbătă, 21 şi 22 iulie, poliţiştii Biroului şi Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au desfăşurat ample acţiuni pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ, “pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave”, precizează Biroul de Presă al IPJ. 

Astfel pe parcursul celor două zile de weekend, poliţiştii rutieri au constatat nu mai puţin de 162 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 63.930 lei. De asemenea, oamenii legii au ridicat, în vederea suspendării, patru permise de conducere şi au retras patru certificate de înmatriculare.

Acţiunile Poliţiei Rutiere Brăila continuă şi săptămâna aceasta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro