Mergi la conţinutul principal

Bilanţ ITM: Amenzi de 486.000 de lei într-o singură lună de pandemie

• pentru neregulile constatate, au fost aplicate 356 sancţiuni contravenţionale şi au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, cu termene de raportare la ITM •cele mai multe amenzi au fost date pentru “munca la negru”

 

Inspectorii de muncă au tras linie şi au făcut, zilele acestea, bilanţul activităţii lor pe luna iulie 2020. Astfel, într-o singură lună, ITM Brăila a verificat, în total, 281 de agenţi economici din municipiu şi judeţ, fiind aplicate sancţiuni de 486.000 de lei. Acţiunile de control au privit respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, al securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi măsurile luate pentru prevenirea, gestionarea şi limitarea răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus.

Tot în luna iulie, Inspecţia Muncii a dispus desfăşurarea de acţiuni în cadrul campanie naţionale privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului în care se respectă dispoziţiile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul construcţiiilor. De asemenea, inspectorii de muncă au verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, pentru nerespectarea prevederilor legale, în luna iulie 2020, au fost aplicate 356 sancţiuni contravenţionale pentru: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă sau persoane depistate la muncă în perioada în care au contractul individual de muncă suspendat (14 angajatori din domeniile construcţii, baruri şi restaurante şi comerţ, sancţionaţi cu 360.000 lei); nerespectarea prevederilor în domeniul relaţiilor de muncă (nerespectarea prevederilor HG nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, neducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin procesele verbale de control încheiate anterior, nerespectarea prevederilor Legii nr.156/2000 (amenzi de 126.600 lei); nerespectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (28.000 lei).

Nu în ultimul rând, inspectorii de muncă au efectuat controale cu privire la respectarea măsurilor pentru prevenirea, gestionarea şi limitarea răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2), împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Direcţiei de Sănătate Publică. S-a constatat că, în general, angajatorii respectă măsurile pentru diminuarea răspândirii SARS-CoV-2.

Au fost, însă, şi situaţii în care angajatorii nu au afişat la locurile de muncă regulile de conduită obligatorie pentru angajaţi cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2, nu au desemnat o persoană responsabilă cu triajul epidemiologic, nu au asigurat dezinfectant, nu au actualizat planul de prevenire şi protecţie cu măsuri referitoare la prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, nu au asigurat termoscaner pentru triajul epidemiologic şi nu au efectuat reinstruirea angajaţilor cu privire la riscurile generate de noul Coronavirus.

“Pentru aceste neconformităţi constatate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate, cu termene de raportare la ITM”, precizează inspectorul şef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro