Mergi la conţinutul principal

Biciclist accidentat mortal pe strada Comuna din Paris

• victima, în vârstă de 62 de ani, a fost acroşată de oglinda retrovizoare a unui autoturism care se deplasa regulamentar, precizează anchetatorii • poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă

 

Accident mortal în cartierul Nedelcu P. Chercea.

Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în seara zilei de 17 noiembrie 2017, în jurul orei 19:40, victima, un biciclist în vârstă de 62 de ani, se deplasa pe strada Comuna din Paris. În zona intersecţiei cu strada Sf. Flofteia, pensionarul nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie, trecând de pe prima pe a doua bandă, şi a fost acroşat cu oglinda retrovizoare dreapta de un autoturism care circula regulamentar, delasându-se în aceeaşi direcţie de mers. Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 22 de ani, n-a putut evita impactul cu biciclistul, iar rezultatul a fost devastator.

“În urma accidentului rutier, a rezultat decesul biciclistului, în cauză fiind deschis dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă”, precizează sursa citată. Cercetările continuă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro