Mergi la conţinutul principal

Bibliotecile scolare, la limita supravietuirii

Ministerul Educatiei a pus in discutie publica proiectul de lege a bibliotecilor, in care cea mai importanta schimbare este faptul ca bibliotecile scolare vor primi bani pentru achizitii de la buget, intr-un capitol separat, in cuantum de minim 10% din bugetul alocat institutiei scolare respective. Astfel, bibliotecarii vor fi obligati sa-si dezvolte colectiile din productia editoriala curenta, cum era pina acum, dar si din cea retrospectiva. Mai mult, aceeasi lege prevede faptul ca din veniturile extrabugetare ale institutiilor scolare vor putea fi utilizate direct pentru achizitia de carte, fara a fi redirectionate catre autoritatea tutelara.
Aceste proiect a fost foarte bine primit de directorii scolilor. Cei mai multi isi dau seama cit de importanta este biblioteca si ce ar insemna sa se achizitioneze carte mai multa si de mai buna calitate.
La Grupul Scolar "Nenitescu", in biblioteca exista 20.000 de volume, insa directorul, prof. ing. Mircea Manu, recunoaste ca in ultimul timp achizitiile de carte au avut de suferit. "De cele mai multe ori, manualele pe care le cumpara elevii le comandam prin scoala, iar editurile ofera bonusuri care ramin la biblioteca. La biblioteca avem un calculator, expozitii de carte. Elevii frecventeaza biblioteca si pentru proiecte, lucrari, pentru ca avem peste 1.000 de volume de carte tehnica. Daca primaria ar fi obligata de lege sa ne dea bani pentru achizitia de carte ar fi foarte bine, am putea cumpara volume bune, de calitate, pentru ca in ultimul timp am mai cumparat si volume care nu sint de cea mai buna calitate, dar nu am avut cum sa selectam oferta", a spus prof. Mircea Manu.
Una dintre cele mai bine dotate biblioteci, alaturi de cele de la colegiile "Murgoci" si "Balcescu" este cea de la Liceul "Iorga". Este singura unitate care are deja 20 de carti in format electronic, CD-uri deosebit de solicitate de elevi, dupa cum a spus bibliotecara Nicoleta Mija. Aproape 70% dintre volume provin din colectiile avute inainte de '89. In 1990 s-au casat cartile de propaganda, insa s-au pastrat cele valoroase. "La noi vin la biblioteca intre 20 si 80 de elevi intr-o saptamina. La sfirsitul saptaminii imprumuta, iar la inceput vin sa restituie cartile. In perioada de pregatire pentru olimpiade avem chiar o medie de 18 carti odata pentru un elev. Acestia sint copiii mei de suflet si ii ajut. Unii au situatie familiala, financiara proasta, parintii sint someri, iar copiii olimpici. Cum as putea sa nu-i ajut si sa nu le dau acasa cartile de care au nevoie? Acum citiva ani, copiii nu prea mai citeau, insa acum optica s-a schimbat si s-au indreptat din nou spre carte. Internetul nu-i mai multumeste. Avem in format electronic opera lui Eminescu, Nichita Stanescu, Operele lui Iorga, dictionare de limba engleza, albume de muzica si arta. Cred ca acesta este viitorul. De trei ani achizitionez carte in format electronic, insa, din pacate, banii sint tot mai putini. Am carti valoroase de critica literara, care nu s-au mai editat de zeci de ani. Acum orice casez este inlocuit. Daca nu se poate atunci repar ceea ce exista. Cu toate ca avem bani putini, sintem un caz fericit pentru ca toti directorii pe care i-a avut acest liceu au inteles ce rol important are biblioteca scolii si nici nu au impus ce carti sa se cumpere. Eu, impreuna cu profesorii de diferite discipline am stabilit ce se cumpara. Achizitii importante s-au facut din bonusurile primite datorita comenzilor centralizate de manuale, practica inceputa pe vremea cind era director doamna profesoara Visalon", a explicat bibliotecara Nicoleta Mija. Pentru orice biblioteca este foarte important fondul de referinta, format din dictionare, atlase, enciclopedii, iar la "Iorga" acest fond a fost schimbat 100% cu bani de la comitetul de parinti, pentru ca bani de la buget nu s-au mai alocat de 15 ani.

"Multe carti din biblioteca le-am cumparat din salariul nostru"

Situatia bibliotecilor scolare din mediul rural este mult mai grea. Bani de la buget pentru achizitia de carte nu au mai fost alocati de 15 ani, iar fondul comitetului de parinti nu prea mai ajunge si pentru carti. Majoritatea au aceleasi carti dinainte de 1989. Salvarea acestor unitati a venit datorita programului pentru dezvoltarea scolilor din mediul rural, prilej cu care s-au mai cumparat carti, insa nu toate scolile au avut acest noroc.
La Scoala din Lacu Sarat, unde invata, pina in clasa a IV-a, 37 de elevi, nu exista o biblioteca de stat. Practic, una dintre invatatoare, Eugenia Sandu, a infiintat o biblioteca achizitionind carti din propirul salariu. "Avem peste saptezeci de volume achizitionate. Pentru fiecare disciplina sint citeva volume care sa vina in ajutorul copiilor. Aceasta biblioteca este infiintata de mine. Am cumparat carti, impreuna cu colega. Am primit doar o sponsorizare mica de la o persoana din sat si alte patru carti de povesti au fost donate de o fundatie straina. In rest, am cumparat noi, iar copiii vin sa imprumute. Avem un caiet unde ii trecem pe toti. Mai sint si copii care au fost ai nostri, acum sint la gimnaziu, dar au nevoie de carti si ii ajutam, le dam si lor acasa carti ca sa citeasca. Avem dictionare, atlase geografice. Intr-o zi vin cam patru, cinci copii. Multe carti din biblioteca le-am cumparat din salariul nostru pentru ca ne trebuie si noua, la clasa. Tot ce ne trebuie cumparam", au spus invatatoarea Sandu Eugenia si educatoarea Anica Alexandru.
O situatie cel putin ciudata am gasit la Scoala din Silistraru. Directorul care raspunde de unitatea de invatamint, Gheorghe Leu, a refuzat sa ne arate biblioteca. "Cu acordul managerului general pot eu sa vorbesc. Relatiile le da managerul general. Daca vreti relatii mergeti la scoala din Traian. Eu sint cu probleme de invatamint pur. Trebuie acordul directorului general si dupa aceea vedeti biblioteca", spunea directorul Leu. Atunci cind, chipurile, a cedat, ne-a aratat o usa cu lacat pe care nici macar nu scria biblioteca. Ulterior ne-a explicat ca acea usa dadea intr-o alta incapere de unde se ajungea la usa bibliotecii. "Daca insistati va arat acum biblioteca. Veniti incoace. Biblioteca nu sta cu praful pe ea. Eu nu am cheia de la biblioteca. Biblioteca este in partea aceasta. Sint doua chei. Una o are cea care raspunde de biblioteca. Are program. Sa vedem daca este afisat aici. Programul este la intrare. Vine de doua ori pe saptamina, cite doua ore. Volumele de baza sint 1.648. Se ruleaza intre 60 si 70 de volume saptaminal, iar in scoala sint 64 de copii", a spus intr-un final directorul Gheorghe Leu. Cifre cam greu de crezut, tinind cont ca in biblioteca ditamai liceului "Nicolae Iorga" nu se imprumuta mai mult de 80 de carti saptaminal.
Mult mai deschis s-a aratat directorul scolii din Traian, prof. Lenuta Iordache, care ne-a spus ca in scoala sint 110 elevi, iar in biblioteca aproximativ 3.700 de volume. "Majoritatea sint carti de beletristica, dar avem si carti de metodica, culegeri, atlase, pe care le folosesc copiii. Aproape 200 de volume au venit prin programul acela pentru invatamintul rural. Profesoara de istorie se ocupa si de biblioteca pentru ca avem prea putine volume ca sa infiintam post de bibliotecar. Profesoara care raspunde de biblioteca sta, in general, dupa ore sau in pauze, insa oricind este solicitata raspunde. La Scoala din Silistraru avem 2.500 de volume, iar la Urleasca aproape 4.000. Pentru ca sint mai multe carti avem un sfert de norma pentru profesoara care se ocupa de biblioteca", a precizat directorul Lenuta Iordache.
In aceste conditii, o noua lege a bibliotecilor, prin care primariile sa fie obligate sa aloce minim 10% din bugetul scolii pentru biblioteca va fi mai mult decit bine venit. Daca va creste numarul de carti se vor putea infiinta posturi de bibliotecari, si elevii vor avea acces fara probleme la fondul de carte.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro