Mergi la conţinutul principal

Bebeluş tâlhărit de un recidivist

O fetiţă de nici 2 ani a fost tâlhărită de un individ de 28 de ani, cu antecedente penale. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat, zilele acestea, cercetările şi l-au trimis în judecată pe Sebastian Mihai Staicu, recidivist, acuzat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În vara anului 2014, Staicu i-a sustras unei copile de 1 an şi 5 luni din satul Baldovineşti, comuna Vădeni, cerceii de aur de la urechi, profitând de neputinţa acesteia de a se apăra. Autorul nemerniciei a mai fost condamnat, în anul 2008, la 3 ani şi 6 luni închisoare, de către Judecătoria Sectorului I Bucureşti. Dacă va fi condamnat, va primi un spor la pedeapsă.
Procurorul care s-a ocupat de caz precizează că incidentul s-a petrecut în ziua de 14 august 2014, în gospodăria deţinută de părinţii micuţei T.M., de 1 an şi 5 luni, în localitatea brăileană Baldovineşti. Familia bebeluşului (care domiciliază în Brăila) cedase, la începutul lunii august 2014, folosinţa imobilului unei familii, precum şi inculpatului Sebastian Staicu. În ziua de 14 august 2014, mama bebeluşului s-a deplasat împreună cu acesta la Baldovineşti, pentru a rezolva unele probleme gospodăreşti. Ca să nu o lase pe micuţă nesupravegheată, femeia i-a solicitat lui Staicu, precum şi soţilor care-i foloseau locuinţa, să stea în apropierea acesteia. Procurorul care s-a ocupat de caz precizează:
"Inculpatul a observat că minora avea la urechi o pereche de cercei de culoare aurie, context în care a luat hotărârea se a-i sustrage. În primă fază, profitând de neputinţa minorei de a se apăra, i-a sustras un cercel, prin dislocarea acestuia de la ureche, după care, la scurt timp, i-a sustras şi celălalt cercel. Pentru a crea aparenţa că cerceii au fost pierduţi, inculpatul Staicu Sebastian Mihai a aruncat unul dintre cercei sub masa din curtea imobilului, însă, ulterior, a decis că ar fi mai pluzibilă suspiciunea pierderii cerceilor dacă ar plasa unul dintre aceştia în autoturismul mamei".
Planul diabolic pus la punct de recidivistul Sebastian Staicu a mers ca uns, cel puţin în primă fază. După ce a terminat treburile gospodăreşti, mama copilei tâlhărite s-a decis să se întoarcă în municipiul Brăila, unde locuieşte împreună cu familia, iar Sebastian Staicu a rugat-o să îl ia în autoturism, unde avea, chipurile, de rezolvat probleme personale. Femeii nici prin gând nu-i trecea că respectivul i-ar fi făcut rău micuţei. Pe timpul deplasării, infractorul a plasat unul dintre cerceii furaţi de la bebeluş pe scaunul din dreapta faţă al maşinii.
În după-amiaza aceleiaşi zile, ajunsă acasă, mama copilei tâlhărite a constatat lipsa cerceilor de aur şi a început să-i caute. Mai târziu, a luat legătura cu Staicu şi l-a întrebat despre cercei. Acesta i-a spus că a observat unul dintre aceştia pe bancheta autoturismului. Cât priveşte cel de-al doilea cercel, recidivistul a declarat ulterior că l-a amanetat la o casă de amanet din Brăila. Pus în faţa probelor, Sebastian Mihai Staicu a recunoscut că i-a sustras copilei de 1 an şi 5 luni cerceii de aur de la urechi, în august 2014.
Cazul se află acum în atenţia magistraţilor judecători.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro