Mergi la conţinutul principal

Beat la volanul unui «Megane», oprit din drum la Chiscani

Un brăilean de 33 de ani s-a urcat la volan, după ce s-a cinstit bine cu alcool. Nu a reuşit să treacă de echipajele de poliţie.
În noaptea de 25 spre 26 august, la ora 01.30, un echipaj format din poliţişti şi jandarmi a oprit în trafic un autoturism, care circula pe DJ 212, în localitatea Chiscani, pe direcţia Brăila-Tichileşti.
Poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto, Ionel C. (33 de ani), din municipiul Brăila, şi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. "Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro