Mergi la conţinutul principal

Beţi la volan, la plimbare pe Calea Călăraşilor

în noaptea de marţi spre miercuri, doi şoferi care s-au urcat la volan după ce s-au cinstit cu alcool au fost opriţi din drum de poliţişti • “norocoşii” sunt un constănţean care conducea un “Audi” şi un brăilean aflat la volanul unui “Opel” • poliţiştii atrag atenţia cu privire la faptul că legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, atunci când concentraţia de alcool în sânge depăşeşte 0,80 g/l

 

Atenţionare pentru şoferi: “Alcoolul şi volanul sunt incompatibile!”. Conducătorii auto ştiu prevederile legale, însă, cu toate acestea, de multe ori le ignoră. Poliţiştii se întâlnesc frecvent cu şoferi aflaţi sub influneţa alcoolului, unii plimbându-se cu autoturismele prin zone centrale, fără a-i interesa prea mult de întâlnirile cu poliţiştii. Pedepsele sunt aspre pentru cei care conduc băuţi, aceştia putând ajunge chiar şi la închisoare.

Numai într-o singură noapte, oamenii legii au depistat doi şoferi aghezmuiţi chiar pe Calea Călăraşilor. În noaptea de marţi spre miercuri, la ora 00.40, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe un bărbat de 34 de ani, din municipiul Constanţa, în timp ce conducea un autoturism “Audi” pe Calea Călăraşilor. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,60 mg/l.

Tot pe Calea Călăraşilor, poliţiştii l-au depistat, la ora 1.30, pe un brăilean de 38 de ani, în timp ce conducea autoturismul “Opel” având în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,72 mg/l. Ambii conducători auto au fost conduşi la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele celor doi poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul sâvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

Nu este de glumă! Nu conduceţi sub influenţa alcoolului!

Potrivit poliţiştilor, consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de conturbare a capacităţii de conducere, deşi există tendinţa de a se subestima rolul său. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, atrag atenţia poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

În plus, consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie.

Şoferii trebuie să se abţină de la alcool, atunci când ştiu că trebuie să se urce la volan. Este mai bine să se gândească de două ori, înainte de a comite vreo nenorocire pe fondul consumului de alcool.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro