Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

BCR a inaugurat Agentia "Scolilor"

Banca Comerciala Romana a inaugurat, ieri, o noua unitate bancara - Agentia "Scolilor" - situata la parterul Blocului Turn de pe B-dul Independentei. BCR a ajuns astfel la 12 unitati functionale, 10 in municipiu si doua in judetul Braila.
"Grupul BCR raspunde astfel numeroaselor solicitari primite din partea clientilor sai, noua unitate bancara demonstrind, inca o data, ca BCR ramine fidela politicii sale de a fi cit mai aproape de clienti, de a veni in intimpinarea cerintelor acestora atit prin largirea ofertei de produse, cit si prin dezvoltarea retelei de unitati", a declarat Elena Chirulescu, director judetean retail al BCR Sucursala Judeteana Braila.
Chirulescu a precizat ca a 13-a agentie este preconizata sa fie deschisa in trimestrul I al anului viitor, in zona Calarasi Concordia, linga Mateo.
Noua unitate bancara, a carei conducere va fi asigurata de Mirela Spornicu, ofera intreaga gama de produse si servicii a BCR destinate persoanelor fizice: credite in lei si valuta, carduri, conturi curente, depozite bancare, servicii de internet banking etc. Totodata, unitatea dispune de un ghiseu de schimb valutar si de un automat bancar pentru eliberarea de numerar din conturile de card.
Important de reliefat este ca primii 100 de clienti care isi deschid cont curent la noua unitate BCR si care sint noi clienti pentru banca vor beneficia de un pachet de beneficii care va include o serie de oferte promotionale. Astfel, noii clienti vor beneficia de 50% reducere la comisionul de acordare de credite, nu li se va percepe comision de administrare pentru pachetele de cont curent "Esential" si "Esential Plus" in primele trei luni de la deschiderea pachetului si vor primi o bonificatie suplimentara de 0,5%, la dobinda depozitelor constituite in lei, respectiv 0,25% la dobinda depozitelor constituite in euro, pina la prima scadenta (indiferent de termenul pe care se constituie).




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii