Mergi la conţinutul principal

Basescu sustine ca nu sustine

Si cind zic ca nu sustine, ma refer la candidatura lui Varujan Vosganian la sefia Ministerului Economiei si Comertului (MEC). Intre timp, candidatura a fost validata chiar de presedintele Basescu, care a asistat si la momentul festiv in care Varujan a depus juramintul pentru noul loc de munca. Asadar, avem de-a face cu o noua situatie paradoxala marca Basescu. Mai intii spune ca nu-l vrea pe Vosganian, dupa care ii da "send" pentru a fi trimis in functia de coordonator al economiei nationale.
Mi-e si mila de armean. Mai intii nu l-a vrut Bruxelles-ul. Intre doua avioane, a aflat ca a fost disponibilizat din postul de comisar european, inainte de a fi instalat. S-a iscat galagie prin presa romaneasca, s-a facut referire la niste dosare de informator ale lui Varujan, dupa care s-a spus ca ar fi agent SIE, DIE, MIE, TIE, ba chiar si LUI. Peste toate astea, s-a asternut ceata aia de saptamina trecuta. Initial, a fost vorba ca in locul ocupat acum de Varujan sa fie numit pedistul de Galati, Mircea Toader. Bietul de Toader, a patit-o mai rau decit armeanu' la Bruxelles. Nici macar nu a apucat sa fie respins. Pur si simplu, i s-a transmis ca nu mai este cazul.
Dincolo de astea, constat ca pe toti ii doare la basca de economia nationala. Nu-i vorba ca pina acum le-ar fi pasat in vreun fel sau altul, dar in momentul de fata nimeni nu mai da doi bani pe persoana care va conduce acest minister. PD a zis ca nu vrea acest portofoliu, PNL a trebuit sa caute oameni prin ograda din ce in ce mai goala, iar Basescu da de inteles ca are altele pe cap. Curios, caci la MEC se deruleaza afaceri brici-lama, se pot trage comisioane dolofane, chit ca economia noastra cea de toate zilele duduie precum caloriferele pe timp de vara.
Sa-l vedem pe Varujan la treaba. Departe de mine ideea ca el va reusi nu stiu ce cresteri economice de renume international. Isi va lua si el leafa aia babana ca toti predecesorii lui si va astepta sa fie remaniat. Dupa care, Basescu va iesi la televizor si va mai puncta un pic la impresia artistica: "Pai, nu v-am zis eu ca Vosganian asta nu-i bun de nimic?". Adevarul este ca in toate domeniile de activitate trebuie sa existe cite un prost pe care toti "baietii destepti" sa poata da vina, la o adica. Asta ca sa nu mai zic ca si procurorii DNA trebuie sa aiba de munca la serviciu, adica sa aiba in mapa citeva nume cu persoane arestabile. E, tinind cont de noul loc de munca de care s-a lovit zilele trecute, dl. ministru Varujan Vosganian este un nume.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro