Mergi la conţinutul principal

Baruri fără cocalari şi fără manele

Câteva localuri brăilene au fost scăpate de manele, cocalari, scandalagii, barmani care tratează clientul cu superioritate şi, astfel, pot fi numite "de calitate". Am încercat să identificăm şi să prezentăm câteva din aceste locuri şi lucrurile care le fac atractive pentru brăilenii de toate vârstele, în ideea că astfel de locuri depăşesc stadiul de cârciumă şi reuşesc să devină un loc de recreere şi socializare în care este bine primit şi spiritul artistic, fie că e vorba de muzică, de teatru ori de artă plastică. Şi dacă o să vi se pară că acest text are un aer publicitar, vă asigurăm din start că articolul de faţă este o iniţiativă gratuită de promovare în Brăila a unui comerţ civilizat, de bun gust.

People - pentru oameni

"People" este unul dintre barurile din Brăila în care se poate asculta muzică destul de bună. Profilul barului ţine mai ales de muzică, se difuzează rock sau electro, însă melodiile vechi sunt cele mai populare, clienţii fiind foarte mulţumiţi întrucât barul este plin aproape tot timpul. La fel ca şi celelalte localuri din Brăila, începe să fie populat după ora 18.00 şi mai ales de tineri interesaţi de acest gen de muzică. "Am ales numele de People, pentru că l-am deschis pentru oameni. Vrem să punem mult mai mult accent pe nevoile clientului, decât pe ale noastre, ca patroni", ne-a declarat deţinătorul barului.

00baruri5 După ce ieşi din "Poem caffe", hainele nu-ţi miros a fum. Poate a prăjituri "Poem Cafe"- pentru nefumători

Fie că e considerată cofetărie, fie că e cunoscută drept cafenea ori ceainărie, "Poem Cafe" atrage mulţi brăileni ce aleg să vină aici pentru a cumpăra prăjituri sau pentru a-şi petrece timpul liber alături de prieteni. Localul este singura astfel de locaţie din oraş unde nu se fumează, fiind astfel populat de o anumită categorie de persoane, atrăgând în acelaşi timp persoane de diferite vârste. "Îmi plac clienţii mei pentru că sunt decenţi, sunt oameni care aleg liniştea", spune proprietarul cofetăriei. "Poem Cafe" este un loc intim, liniştit, unde poţi servi prăjituri de casă, preparate în bucătaria proprie a localului de către cofetarii personali. Cofetăria îmbină bucătăria clasică franceză cu cea românească, o parte din reţete fiind proprii. Cofetăria se mândreşte cu produse naturale şi cu produse noi ce atrag atât tinerii, cât şi pe cei mai în vârstă ce caută "gustul amandinei din copilărie", după cum spune proprietarul de la "Poem Cafe". În general, aici vin tineri liniştiţi, care s-au săturat de agitaţia şi violenţa celorlalte cluburi brăilene. Locaţia este decorată personal de proprietar, iar atmosfera este completată de muzică bună, de cafenea. Deţinătorul cafenelei nu se gândeşte la o extindere, cum ar fi un lanţ de cofetării, deoarece consideră că s-ar pierde din personalitatea cofetăriei. "Nu aş vrea să văd aceleaşi lucruri în mai multe locuri", spune aceasta. Deşi proprietarul este împotriva francizei, aceasta are în plan câteva schimbări şi îmbunătăţiri, precum punerea la dispoziţie a unor cărţi de poezie, construirea unui etaj al cofetăriei şi a unei terase, înfiinţarea unei gelaterii şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea calităţii produselor.

00baruri3 Pizzeria "Kalos Kai" ascunde în subsol un «Irish Pub» mai mioritic, cu muzică bună: fussion, jazz, rock sau dubstep şi seri tematice Kalos Kai - barul de la subsol

Situat pe Strada Goleşti, numărul 1, "Kalos Kai" este unul dintre puţinele baruri din Brăila aflate la subsol, motiv pentru care a şi devenit o atracţie pentru clienţi. "Cel mai mult la Kalos îmi place faptul că este situat la subsol, însă şi oamenii care vin aici sau melodiile care se ascultă", a precizat Alex, un tânăr pentru care Kalos este barul preferat din Brăila. Decorat în stilul unui Irish Pub, cu reclame la produsul vedetă - berea - pe pereţi, Kalos Kai este adaptat la cerinţele şi aşteptările brăilenilor. "Un «Irish Pub» mai mioritic, cu muzică bună: fussion, jazz, rock sau dubstep şi seri tematice", cam aşa ar descrie Ionuţ locul în care lucrează ca barman. În timpul săptămânii se organizează diferite concerte, de rock sau folk. Până acum în Kalos au cântat Stres Nul şi Dan de la Meanox, însă proprietarii susţin că sunt deschişi la orice fel de colaborări. "De exemplu, dacă cineva vrea un spaţiu mai nonconformist pentru o expoziţie de grafică, caricatură, noi le putem oferi. Trebuie doar să ni se propună ceva şi dacă ne place ideea, vom fi de acord cu siguranţă", a ţinut să sublinieze Ionuţ.

Dreams - terasa iubitorilor de muzică house

Amenajată asemenea unui parc, "Dreams" este una dintre cele mai populare terase din Brăila. Tinerii de toate vârstele vin pentru a bea un suc sau o bere, în timp ce se dau în leagăne şi stau la umbra sălciilor. "Leagănele au fost ideea mea, le-am pus aici gândindu-mă că aş vrea ca terasa să semene cu un parc. Am mers pe principiul că de multe ori ţi-ar plăcea să mergi în parc, să te dai în leagăn şi să bei un suc. E adevărat că atunci când le-am făcut, nu mi-a trecut prin cap că o să devină chiar atât de populare. Însă leagănele se ocupă întotdeauna primele", ne-a declarat proprietara terasei.

Terasa se deschide primăvara destul de devreme, odată cu primele zile mai călduroase şi se închide tocmai prin octombrie, când vine frigul şi niciun client nu mai vrea să stea afară. În toată această perioadă a anului, "Dreams"-ul începe să fie plin după ora 18.30, clienţii neţinând prea mult cont dacă este week-end sau se află în timpul săptămânii. Produsele vedetă sunt, ca mai peste tot de altfel, berea şi sucurile. Seara se ascultă în general muzică de club, pentru că aşa cum afirmă patronii, muzica trebuie să se potrivească profilului clientului. "Ziua avem de obicei muzică disco, iar seara muzică de club, house. Însă mai băgăm şi muzică veche, din anii '70, '80, totul depinde foarte mult de clienţi. Dacă la terasă vin oameni care ştiu să aprecieze muzica bună, băgăm muzică de calitate", a ţinut să sublinieze unul dintre patroni.

00baruri2 La "Toate pânzele sus" se joacă teatru, se ascultă şi se cântă muzică rock şi folk "Toate pânzele sus" - barul corabie

Începând de la nume până la decor, localul "Toate pânzele sus" poate fi numit o corabie pe uscat, amplasată pe strada Mihai Eminescu. Este unul dintre puţinele locuri din Brăila cu o temă puternică, amintindu-ne de marinari, piraţi şi aventuri. Pereţii sunt decoraţi cu pânze şi plase de pescuit, iar deasupra barului tronează un impunător steag specific piraţilor. Când vii "La Pânze" - aşa cum unii clienţi numesc barul pe scurt - ai impresia că ai ajuns într-o corabie în care se ascultă rock, în care se cântă folk la chitară, în care se ţin concerte şi se bea bere ieftină la halbă. "Numele pe care l-am dat barului cred că reflectă foarte bine specificul lui marinăresc, amintind de romanul lui Radu Tudoran. Iniţial am vrut să-l numesc «La Piraţi», dar am renunţat, pentru că ştiu că în Vama Veche există un bar cu acelaşi nume. Oricum, am zis să păstrez tema şi astfel au apărut pânzele. În plus, cred că reflectă puţin şi din specificul oraşului, Brăila aflându-se pe malul Dunării", ne-a mărturisit Adrian, proprietarul barului.

Vedeta de "La Pânze" este berea la halbă, la doar trei lei fiind perfectă pentru perioada verii. În schimb, pentru iarnă, Adi le promite vin fiert clienţilor de la "Toate pânzele sus". Totuşi, dincolo de băutură, cele mai multe persoane vin aici şi pentru muzica de bună calitate: "Eu aleg localurile în care merg mai ales în funcţie de muzică şi în ultima vreme au început să se deschidă şi în Brăila baruri cu muzică pe gustul meu, cum ar fi «Toate pânzele sus». Într-un fel, simt că este o atmosferă de prietenie, ca acasă", a spus Monica.

În afară de recitalurile de muzică rock şi folk, săptămâna trecută "La Pânze" a fost şi o mică reprezentaţie de teatru, iar un alt eveniment mai puţin obişnuit pentru Brăila, care va avea loc în curând la "Toate pânzele sus", va fi un spectacol de stand-up comedy, ţinut de o trupă din Timişoara.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro