Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Bani de liceu", pina pe1 octombrie

Elevii se pot inscrie pina pe 1 octombrie in programul "Bani de liceu", care prevede acordarea unui ajutor de 180 de lei pe luna pentru cei care provin din familii al caror venit brut lunar pe membru de familie realizat in ultimele trei luni este de maximum 200 de lei.
Beneficiarii programului national de protectie sociala "Bani de liceu" sint elevii care urmeaza, la cursuri de zi, liceu sau invatamint profesional, scoala de arte si meserii si anul de completare. De asemenea, pot depune cereri si elevii care beneficiaza de o masura de protectie sau se afla sub tutela sau curatela, dar in aceleasi conditii de venit. Ca noutate, in acest an, elevii vor primi aceste burse si pe durata pregatirii si sustinerii examenului de bacalaureat sau de diploma si pe perioada practicii in productie. Anul trecut au beneficiat de acest program 2.069 de elevi, toti cei care au depus cereri, venitul maxim pe membru de familie pentru care s-a acordat aceasta bursa fiind de 150 de lei. In anii trecuti depuneau cereri peste 3.000 de copii si erau aprobate doar jumatate. Multi dintre ei au pierdut insa bursele din cauza acumularii de absente nemotivate. Pentru a primi aceasta bursa elevii nu trebuie sa indeplineasca o conditie de medie, insa nu trebuie sa aiba mai mult de 20 de absente motivate. Daca aceste absente se acumuleaza pina la data publicarii pe internet a evaluarii dosarelor depuse, elevii vor pierde bursele.
Pentru a beneficia de acest program, elevii, cu autorizarea reprezentantilor legali, trebuie sa depuna o cerere, in perioada 15 septembrie - 1 octombrie, la scoala unde invata.
In perioada 1 - 18 octombrie, Comisiile vor evalua eligibilitatea cererilor depuse, in 28 octombrie va fi afisata lista beneficiarilor pe internet, la adresa banideliceu.edu.ro, iar in 29 octombrie in unitatile de invatamint. Contestatiile pot fi depuse intre 28 octombrie si 2 noiembrie si vor fi rezolvate in perioada 2 - 6 noiembrie.
Bugetul alocat acestui program de catre MECT pentru anul scolar 2008 -2009 este de 236.811 lei.

In situatiile speciale va fi sesizata politia

In cazul unor situatii speciale, comisiile de acordare a sprijinului financiar organizate la nivelul fiecarei unitati de invatamint au obligatia sa sesizeze Inspectoratele de Politie si autoritatile administratiei publice locale, in vederea cercetarii si verificarii acestora.
Astfel, in cazul in care exista sesizari scrise privind depunerea unor declaratii false referitoare la nivelul venitului brut lunar, comisiile vor anunta Inspectoratul de Politie, vor bloca acordarea ajutorului financiar si vor lua masurile necesare pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii