Mergi la conţinutul principal

Balcan, atacatorul de la Profi, a fost condamnat

• recidivistul Dinu Dan Balcan a primit o pedeapsă de 1 an şi 735 de zile de închisoare, cu executare în penitenciar, pentru tentativă la tâlhărie • individ cu mai multe condamnări în cazier, Balcan a lovit-o pe o brăileancă şi i-a smuls poşeta în faţa magazinului “Profi” din Obor •  atacatorul a fost prins de doi tineri, care l-au predat poliţiei • ultima dată, recidivistul fusese condamnat la 5 ani de închisoare, tot pentru tâlhărie

 

Magistraţii Judecătoriei Brăila l-au condamnat, zilele trecute, pe recidivistul Dinu Dan Balcan, în vârstă de 41 de ani, la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 735 de zile de închisoare, cu executare în penitenciar, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie. Sentinţa nu este definitivă, pentru că procurorii, nemulţumiţi, au declarat apel, iar dosarul “Balcan” a plecat la Curtea de Apel Galaţi.

La începutul lunii decembrie 2016, Dinu Dan Balcan - individ cu o coadă de 735 de zile de închisoare rămase neexecutate - a atacat şi a lovit o brăileancă ziua-n amiaza mare, ca să-i fure poşeta, fiind reţinut la scurt timp şi dus în Arestul IPJ. În momentul atacului, victima se întorcea de la serviciu.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, agresiunea s-a produs în după-amiaza zilei de 2 decembrie 2016, în jurul orei 15:30. Brăileanca M.D., angajată a SC Braiconf SA, se îndrepta în acel moment către domiciliu, după terminarea programului de lucru. S-a decis să treacă mai întâi pe la magazinul Profi situat pe strada Oborului, pentru a face cumpărături. Numai că, în zona magazinului Profi, brăileanca s-a intersectat cu recidivistul Dinu Dan Balcan, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

“Observând-o, inculpatul s-a decis să-i sustragă poşeta pe care D.M. o ţinea pe umăr. Mânat de acest gând, inculpatul a abordat-o pe persoana vătămată din spate, punând ambele mâini pe umerii acesteia, încercând, astfel, să o doboare la pământ. Deşi, iniţial, D.M. a rezistat atacului, inculpatul s-a dezechilibrat şi, în cădere, s-a prins de poşeta persoanei vătămate, trăgând-o astfel şi pe aceasta la pământ. În acel moment, din poşeta persoanei vătămate a ieşit telefonul mobil”, preciza procurorul de caz la finalizarea anchetei.

În clipa următoare, recidivistul a înhăţat telefonul femeii, încercând să-l sustragă, dar aceasta l-a apucat de mână, strigând totodată după ajutor. Anchetatorii spun că, auzind strigătele femeii, atacatorul s-a panicat şi a încercat să dea bir cu fugiţii, mai ales că observase doi tineri apropiindu-se de locul faptei. Tâlharul a lovit-o pe brăileancă cu piciorul peste mână, ca să se elibereze, după care s-a ridicat de jos şi a fugit mâncând pământul, către Piaţa Microhală.

Dinu Dan Balcan a fost însă urmărit de cei doi tineri care au reuşit să-l prindă în vecinătatea punctului termic de lângă Microhală. Culmea, ca să scape, recidivistul a încercat să le explice martorilor că, de fapt, femeia atacată ar fi fost sora lui şi că aveau împreună de rezolvat o problemă de familie. Aceştia, însă, nu l-au crezut şi l-au dus înapoi la locul faptei, de unde a fost preluat de un echipaj de poliţie. Victima tâlhăriei de la Profi îşi sunase soţul; la rândul său, acesta apelase poliţia, prin numărul pentru urgenţe 112.

Autorul agresiunii din Obor a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, fiind arestat preventiv în ziua de 3 decembrie 2016. Potrivit fişei de cazier, Dinu Dan Balcan se liberase din penitenciar în iunie anul trecut, după ce primise o condamnare de 5 ani de închisoare, tot pentru tâlhărie. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro