Mergi la conţinutul principal

BAC 2018! Cum s-au descurcat absolvenţii la Matematică şi Istorie

• la matematică, în timp ce unii au spus că cerinţele au fost uşoare, alţii au susţinut că au fost mai grele decât anul trecut • la istorie, pentru al patrulea an consecutiv, candidaţii “s-au luptat” cu un eseu despre perioada comunistă, subiect ce nu a fost pe placul tuturor

 

Absolvenţii de liceu au trecut ieri prin cea mai grea probă a examenului de bacalaureat, proba obligatorie a profilului. Şi când spunem grea ne referim la Matematică, testare la care pică cei mai mulţi candidaţi. Aşa cum prevede metodologia, subiectele sunt diferenţiate în funcţie de specialitate şi profil. Astfel, absolvenţii de Real - Matematică-informatică au avut cele mai dificile subiecte, conform problemelor specifice Modulului 1 (M1), urmaţi de cei de la Ştiinţele naturii, care au avut subiecte conform Modulului (M2). Subiecte diferite au fost şi pentru candidaţii de la Tehnologic (M3) şi Vocaţional (Pedagogic - M4).

La finalul probei, părerile în privinţa gradului de dificultate au fost împărţite. “Subiectele au fost chiar accesibile, aveai nevoie doar de atenţie pentru a sesiza câteva «floricele». Am lucrat variante mai grele decât ce ni s-a dat acum. Chiar cred că voi lua o notă mare, cam 9.5. Mai am geografia, unde sper să fie la fel de bine şi chiar să obţin notă maximă”, ne-a declarat N.D., absolventă a profilului Pedagogic. “Nu a fost foarte simplu. După părerea mea a fost mai greu decât anul trecut. Au fost vreo două subpuncte dificile care îţi dădeau puţin de gândit, adică nu era ceva standard, ceva ce întâlneai prin modelele de anul trecut. Clar nivelul a fost peste medie”, ne-a spus R.P., absolvent de matematică-informatică.

 

Eseu despre comunism la Istorie

Absolvenţii profilului Uman au susţinut bacalaureatul la Istorie. În prima parte, candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe pe baza unui text despre constituirea României Mari. Apoi, la subiectul al doilea a “picat” domnia lui Ştefan cel Mare, iar la subiectul al treilea candidaţii au avut de scris un eseu despre totalitarism în România şi Europa în perioada postbelică. “A fost ok, dar se putea şi mai bine. Ne aşteptam la statul român modern cam toţi, pentru că e Centenarul, dar cred că a fost mult prea previzibil şi de asta au ales alt subiect. Pentru mine, personal, a fost binişor pentru că mi-a plăcut în general comunismul, mi s-a părut uşor de reţinut. Nu l-am mai repetat eu, că am zis că nu o să se dea iar, că doar a fost 3 ani la rând. Dar per total m-am descurcat”, ne-a spus M.G.

Eseul nu a fost însă pe placul tuturor tinerilor. “Efectiv nu m-am aşteptat să pice comunismul la subiectul III, pentru că a fost până acum 3 ani consecutiv şi am spus că sigur nu mai pică şi anul ăsta, că doar nu sunt nebuni să dea 4 ani la rând comunismul. Când am primit subiectele şi am văzut... Mi s-a făcut rău fizic! Bine, am trecut repede peste, am tratat toate subiectele şi am făcut totul corect. Acum aşteptăm evaluarea. Dar chestia că a picat comunismul de 4 ori în ultimii 4 ani mă face să cred că în Romania deja se plănuieşte reinstaurarea comunismului. Având în vedere şi situaţia ţării la ora actuală, parcă nu-i semn bun cu comunismul ăsta. Plus că mie nu îmi place absolut deloc subiectul şi mereu eram super indignată când discutam la pregătire acest capitol. Pentru mine, regimul totalitar, adică comunismul, chiar a însemnat o perioadă de beznă şi de mizerie pentru România”, ne-a declarat I. M.

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judean Brăila, la proba de ieri s-au înscris 1.646 de candidaţi, 1.046 la matematică şi 600 la istorie. Au absentat 109 absolvenţi, cei mai mulţi dintrei ei (90) provenind de la liceele tehnologice. La fel ca la proba la română, examenul s-a desfăşurat în condiţii normale, fără să se înregistreze tentative de fraudă.

Absolvenţii de liceu susţin astăzi ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării.

Pe 4 iulie se vor afişa rezultatele (până la ora 12,00) şi se vor putea depune contestaţii în intervalul orar 12,00-16,00. În perioada 5- 8 iulie este programată rezolvarea contestaţiilor, iar pe 9 iulie se vor afişa rezultatele finale.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro