Mergi la conţinutul principal

A băut peste măsură şi s-a înfipt cu «Dacia» într-un «Hyundai»

Alcoolul consumat peste măsură de un bărbat care a avut totuşi tupeu şi s-a urcat la volan a dus la producerea unui eveniment rutier. În seara de 16 octombrie, la ora 20.55, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Brăila au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că, la intersecţia străzii Griviţa cu strada General Eremia Grigorescu, s-a produs o coliziune soldată doar cu pagube materiale. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că două autoturisme, dintre care unul parcat pe strada Griviţei, prezentau avarii. Poliţiştii l-au identificat pe Romeo Ş. (49 de ani), din municipiul Brăila, conducătorul auto aflat la volanul unei "Dacia", care a intrat în maşina parcată, marca "Hyundai". Şoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,26 mg/l. "Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie, şi i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice", a precizat ag. şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. 

În aceeaşi seară, la ora 20.25, poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila au oprit în trafic un autoturism "Dacia Solenza" care se deplasa pe o stradă din localitatea Movila Miresii. La volanul maşinii a fost identificat Mihai M. (22 de ani), din municipiul Brăila, care se afla tot sub influenţa alcoolului, fapt ce a rezultat în urma testării cu aparatul etilotest (0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat). Tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge şi i s-a întocmit dosar penal.

Şofer cu permisul anulat, oprit într-o balustradă metalică

Poliţiştii din Însurăţei au avut şi ei de-a face cu un şofer certat cu legea. În toiul nopţii, acesta a intrat într-o balustradă metalică şi apoi a plecat.
La data 17 octombrie, ora 10.30, un bărbat de 52 de ani, din oraşul Însurăţei, a reclamat la poliţie că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute au îndoit balustrada metalică din dreptul locuinţei sale. În urma primirii sesizării, poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 octombrie, Cătălin Ţ. (33 de ani), din Însurăţei, ar condus autoturismul "Opel Astra" pe o stradă din oraş şi, în dreptul imobilului reclamantului, a pierdut controlul maşinii. Tânărul aflat la volan a intrat în balustrada metalică, pe care a îndoit-o, după care a plecat din zonă.
Poliţiştii au efectuat verificări în bazele de date ale poliţiei şi au constatat că bărbatul în cauză are permisul de conducere anulat din anul 2011, prin sentinţă penală emisă de către Judecătoria Însurăţei. El s-a ales acum cu un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro