Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Bătăuşul de tată din Dudescu, condamnat la închisoare

judecătorii Tribunalului Brăila i-au aplicat inculpatului Bătrînu Costel, în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Galaţi, pedeapsa de 10 ani pentru tentativă de omor calificat • individul care şi-a atacat tatăl cu toporul nu a scăpat numai cu atât, la pedeapsă adăugându-se alte 6 luni şi 457 zile de închisoare rămase neexecutate • în august 2018, Costel a fost liberat condiţionat după ce instanţa a admis propunerea comisiei din Penitenciarul Brăila

 

Închisoare pentru bărbatul din satul Dudescu, comuna Zăvoaia, care şi-a atacat tatăl şi pe un prieten al acestuia cu toporul. Tribunalul Brăila i-a dat aproape 12 ani închisoare pentru infracţiunea de tentativă de omor. Condamnatul este  Bătrînu Costel, un fost puşcăriaş, care fusese liberat condiţionat în august 2018, cu un rest de pedeapsă. Bătăuşul a primit acum pedeapsa de 10 ani pentru tentativă de omor calificat, plus alte 6 luni şi 457 zile de închisoare rămase neexecutate. Soluţia primei instanţe poate fi atacată cu apel, decizia finală urmând să fie luată de Curtea de Apel Galaţi.

Săptămâna trecută, magistraţii Tribunalului Brăila au decis: “Condamnă pe inculpatul Bătrînu Costel, în prezent deţinut în cadrul Penitenciarului Galaţi, la pedeapsa de 10 ani pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat în condiţii de violenţă în familie. Condamnă pe inculpatul Bătrânu Costel la pedeapsa de 1 an şi 6 luni pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu. Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului de 10 ani închisoare şi respectiv 1 an şi 6 de luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 6 luni reprezentând 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare. Revocă liberarea condiţionată pentru restul neexecutat de 457 zile închisoare din pedeapsa de 8 luni şi 1.205 zile închisoare stabilită prin Sentinţa Penală pronunţată de Judecătoria Însurăţei în 2015, definitivă prin decizia din 10.05.2016 a Curţii de Apel Galaţi şi dispune executarea acestui rest de pedeapsă la care se adaugă pedeapsa de 10 ani şi 6 luni de închisoare stabilită prin prezenta sentinţă. Inculpatul urmează să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 ani, 6 luni şi 457 zile de închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 26.10.2018 la zi”.

În plus, instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi obligă inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 590,12 lei reprezentând contravaloare servicii medicale acordate persoanelor vătămate B. Narcis şi C. Gicu. S-a admis şi acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Andrei Galaţi şi obligă inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 7.765,52 lei reprezentând contravaloare servicii medicale acordate persoanei vătămate C. Gicu.

Instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a toporului folosit pentru agresionarea persoanelor vătămate, având o lungime totală de 62 cm, corp metalic cu lungime de 14 cm şi tăiş de 12 cm, prevăzut cu mâner confecţionat din lemn. Arma albă a fost identificată cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 25 octombrie 2018 de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. În cauză se poate formula apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 

Tentativă de omor în Dudescu

În octombrie 2018, o ceartă banală legată de repararea unei sobe a dus la un atac violent, care a băgat doi oameni în spital. Atacatorul era Bătrînu Costel, 38 de ani, din satul Dudescu, comuna Zăvoaia, proaspăt eliberat din penitenciar, care i-a lovit cu toporul în zona capului pe tatăl său şi pe partenerul de pahar al acestuia. El a fost arestat pentru tentativă de omor, mai ales că nu era pentru prima dată când îşi ataca tatăl.

Potrivit poliţiştilor, în seara zilei de 25 octombrie, în jurul orei 19.30, s-a făcut sesizare prin apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că doi bărbaţi, unul de 53 şi celălalt de 61 de ani, au fost agresaţi de un localnic de 38 de ani, fiul celui de-al doilea bărbat. Victimele se aflau la domiciliul bărbatului de 53 de ani şi consumau băuturi alcoolice. A venit însă al treilea bărbat şi i-a lovit pe cei doi cu toporul în zona capului, povocându-le răni grave.

Poliţiştii l-au reţinut pe ordonanţă, pentru 24 de ore, pe agresorul Bătrînu Costel, el fiind dus apoi în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, măsura fiind admisă.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a arătat, în faţa instanţei, faptul că inculpatul era proaspăt liberat din penitenciar (de aproximativ 2 luni). El mai fusese condamnat în trecut pentru fapte cu violenţă, inclusiv pentru agresiuni împotriva tatălui său – infracţiunea de violenţă în familie. Potrivit anchetatorilor, Bătrînu Costel este o persoană constant violentă, aspect ce rezultă din numărul mare de  infracţiuni  săvârşite cu violenţă, aşa cum rezultă din cazierul acestuia.

În urma atacului violent, bărbatul de 53 de ani a suferit leziuni care necesitau îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 35-40 de zile şi îi puneau viaţa în primejdie, după cum a stabilit medicul legist. Tatăl bătăuşului a primit o lovitură de topor în creştetul capului, el necesitând îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 7 până la 9 zile. Astfel s-a făcut încadrarea faptei la tentativă de omor şi violare de domiciliu.




Categorie articol: 

Comentarii