Mergi la conţinutul principal

Bătăuşul de poliţişti

Doi poliţişti brăileni au ajuns în faţa medicului legist, după ce au fost atacaţi de un individ din cartierul Obor, care, deşi beat mort, le-a rupt hainele, a dat cu ei de pământ şi le-a învineţit ochii. A fost nevoie de alţi doi poliţişti pentru a-l încătuşa, plus un echipaj de "mascaţi" din cadrul SAS. În total, opt poliţişti au fost prezenţi la faţa locului, pentru a-l reduce la tăcere pe individul care abia se ţinea pe picioare.
Anchetat în alte cinci dosare penale (pentru furt, distrugere şi port fără drept de armă albă) dar cu cazierul "curat", Mihai Laurenţiu Pascu, fost Băncuţă, în vârstă de 28 de ani, va fi judecat pentru ultraj la poliţist, după ce a ameninţat cu moartea şi a snopit în bătaie doi agenţi de poliţie aflaţi în serviciu de patrulare: Daniel Constantin şi Lavinius Adrian Sandu, ambii din cadrul Biroului Ordine Publică - Poliţia Municipiului Brăila. Amândoi poliţiştii au ajuns la spital, cu leziuni în zona feţei, ca vai de ei şi cu hainele făcute franjuri, însă numai Sandu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit procurorilor care s-au ocupat de caz, la ora actuală, doar Daniel Constantin mai activează în Poliţie, Lavinius Adrian Sandu - care a avut nevoie de 3-5 zile de îngrijiri medicale după incidentul din Obor - încetând raporturile de muncă cu IPJ la data de 5 februarie 2015.

Încăierare pe viaţă şi pe moarte la blocul R7

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurori, în ziua de 22 octombrie 2014, puţin după ora 15:00 - în urma unui apel disperat la "112" - ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a dirijat patrula formată din agenţii de poliţie Daniel Constantin şi Lavinius Adrian Sandu la blocul O5 din cartierul Obor, unde se raportase un incident în desfăşurare. Mihai Laurenţiu Băncuţă (acum Pascu) tocmai ce făcuse un scandal monstru şi o lovise pe soţia sa, Ralisa, distrugând totodată bunuri din apartamentul comun.
Abia intraţi în schimbul II, agenţii de poliţie Daniel Constantin şi Lavinius Adrian Sandu s-au deplasat de urgenţă pe Aleea Lalelelor din cartierul Obor, folosind autoturismul de serviciu, Dacia Logan cu numărul de înmatriculare MAI - 28715. Poliţiştii au parcat autoturismul între blocurile S1 şi O5, după care, ajutaţi de un locatar din zonă, l-au identificat pe tânărul suspectat că făcuse scandal. Mihai Laurenţiu Pascu (Băncuţă) ieşise din bloc şi tocmai se urcase în autoturismul Fiat Doblo cu numărul de înmatriculare BR-04-JZA, împreună cu un prieten, C.M.I., care ocupase locul şoferului.
După ce s-au legitimat, oamenii legii le-au cerut celor doi să coboare din autoturism ca să dea detalii despre scandalul care avusese loc în blocul O5. "Vezi, mă, ce ai făcut, că a venit garda!", i-a spus amicul, cu reproş, inculpatului. Atât i-a trebuit lui Băncuţă. Fără niciun motiv, şi-a vărsat nervii pe oamenii în uniformă. "Pascu (Băncuţă) Mihai Laurenţiu a coborât din autoturism şi, fără niciun motiv, a început să le adreseze agenţilor de poliţie injurii şi ameninţări, după care s-a repezit către agent şef adjunct Constantin Daniel, să îl lovească cu pumnii. Văzând intenţia inculpatului, în dorinţa de a se apăra, poliţistul a ridicat instinctiv mâinile în zona capului, inculpatul reuşind să-l lovească în zona braţelor şi în pometul stâng. În sprijinul său a intervenit colegul, agentul de poliţie Sandu Lavinius Adrian, care a reuşit să-l prindă pe Pascu (Băncuţă) Mihai Laurenţiu de umeri", precizează procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care s-a ocupat de caz.
Martor la cele întâmplate, amicul lui Mihai Laurenţiu Băncuţă a coborât din autoturism şi a încercat să-l liniştească, însă n-a fost chip. Chefliul s-a smucit şi a încercat să-l lovească cu pumnii, de această dată, pe agentul Sandu, după care l-a lovit pe acesta cu piciorul în mâna dreaptă şi la genunchiul stâng, doborându-l pe asfalt.

Constantin a scos pistolul şi l-a somat pe bătăuş, însă fără rezultat

Procurorul care a coordonat ancheta penală precizează: "Văzându-l pe colegul său căzut pe asfalt, ca urmare a agresiunii exercitate de către inculpat, agentul de poliţie Constantin Daniel a scos pistolul din dotare şi l-a somat verbal pe inculpat să înceteze. Întrucât în zonă se adunaseră mai multe persoane, persoana vătămată Constantin Daniel a reintrodus imediat pistolul în toc".
Aflat într-o vădită stare de ebrietate, Pascu (Băncuţă) continua să-i ameninţe pe cei doi poliţişti, făcându-i să bată în retragere. Oamenii legii s-au retras, astfel, către scara blocului R7 de pe Aleea Narciselor, urmăriţi îndeaproape de bătăuş. Anchetatorii spun că Pascu (Băncuţă) era atât de beat, încât, alergând după poliţişti, s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt, pierzându-şi cunoştinţa preţ de un minut.
Soţia bătăuşului de la O5, Ralisa, a coborât atunci din apartament şi, împreună cu amicul C.M.I., l-a ajutat pe acesta să-şi revină, stropindu-l cu apă. În acest timp, profitând de răgaz, poliţiştii ameninţaţi şi loviţi au cerut, disperaţi, ajutorul colegilor.
"La scurt timp, inculpatul şi-a revenit din leşin, s-a ridicat, după care a continuat să-i înjure şi să-i ameninţe pe cei doi poliţişti. Între ei s-a interpus martorul C.M.I., care îl ţinea de mâini şi încerca să-l calmeze pe inculpat. Acesta din urmă s-a smucit şi a reuşit să scape, repezindu-se către cei doi poliţişti, lovindu-i din nou, prinzându-se cu mâinile de uniforma acestora, de rever, după care au căzut cu toţii la pământ" (!).
Cu mare greutate, agenţii de poliţie au reuşit să-l imobilizeze pe individul recalcitrant, însă nu au putut să-i pună cătuşele decât după sosirea unui alt echipaj de poliţie chemat în ajutor, echipaj format din agenţii Adrian Dolocan şi Relu Mihalcea. Nu mică le-a fost mirarea celor doi poliţişti când l-au văzut pe Pascu (Băncuţă) îmbrăcat sumar, cu bustul gol, manifestându-se violent, ţipând şi proferând injurii la adresa poliţiştilor care încercau în zadar să-i pună cătuşe. În final, bătăuşul a fost redus la tăcere şi legat fedeleş.
Urmele încăierării se vedeau de la o poştă, iar poliţiştii Sandu şi Constantin păreau "loviţi de camion", cel puţin asta reiese din declaraţiile martorilor. "Agentul principal de poliţie Constantin Daniel avea ţinuta de serviciu cu însemnele poliţiei cu urme de rupere, geaca şi pantalonii prezentau urme de praf, iar pometele stâng prezenta urme de lovire. De asemenea, agent şef adjunct Sandu Lavinius Adrian sângera la genunchiul drept, avea pantalonul rupt, epoletul stâng de la geacă rupt, un nasture de la cămaşă de asemenea rupt, iar pe faţă, în zona nasului, prezenta o zgârietură", precizează anchetatorii, citându-l pe unul dintre colegii poliţiştilor bătuţi măr de romul Băncuţă din Obor.
La faţa locului a sosit şi un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS) format din patru "mascaţi", care l-au luat pe sus pe individul recalcitrant şi l-au dus la sediul poliţiei, pentru audieri şi pentru clarificarea situaţiei.

Băncuţă către poliţist: "Te tai, te omor!"

Cei doi poliţişti agresaţi în cartierul Obor, în octombrie 2014, s-au prezentat ulterior la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, având, fiecare, nevoie de asistenţă medicală. În urma examinării, medicul legist din cadrul SJML a stabilit că agentului de poliţie Lavinius Adrian Sandu i-au fost necesare 3-5 zile de îngrijiri medicale. Deşi agentul Daniel Constantin avea o contuzie vizibilă pe obrazul stâng, s-a considerat că e vorba de o leziune uşoară, care nu necesită zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Martorii audiaţi ulterior de către anchetatori (şi a căror identitate nu o putem da publicităţii, din motive lesne de înţeles) au declarat că, într-adevăr, vecinul lor Băncuţă (Pascu), individ de etnie romă, "adresa injurii şi ameninţări poliţiştilor", folosind expresii de genul: "Te tai, te omor!" sau "Vă omor, dacă nu mă lăsaţi în pace!". Martorii au confirmat, de asemnea, că individul recalcitrant de la blocul O5 a făcut mai întâi scandal în propriul apartament, ţipând şi "distrugând obiecte".
Culmea, deşi a recunoscut că soţul i-a tras o palmă şi că, în octombrie anul trecut, a avut cu acesta "o discuţie mai aprinsă", Ralisa Băncuţă a refuzat să facă plângere penală împotriva agresorului cu care împărţea, în acel moment, apartamentul.
Audiat după scandalul pe care l-a făcut în cartierul Obor, Mihai Laurenţiu Pascu (fost Băncuţă) a negat că i-ar fi agresat pe cei doi poliţişti, precizând că, în ziua respectivă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a avut o dispută verbală cu soţia şi că, la un moment dat, "s-a făcut spre ea", căzând peste o masă cu blatul de sticlă, pe care a făcut-o ţăndări. Băncuţă a mai spus că şi-ar fi pierdut cunoştinţa pe când alerga după soţia sa (!) şi că, atunci când şi-a revenit, s-a trezit că era imobilizat de poliţişti, cu cătuşele la mâini.
Inculpatul a declarat cu nonşalanţă că nu i-a ameninţat şi nu i-a lovit pe agenţii de poliţie, de asemenea că "nu-şi explică de ce aceştia aveau hainele rupte şi leziuni la nivelul feţei". "Este posibil, fiind băut şi recalcitrant, ca, în momentul încătuşării, fiind căzut pe asfalt, să-i fi lovit pe cei doi poliţişti involuntar", a mai declarat bătuşul din Obor.
Dosarul penal instrumentat de magistraţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a fost trimis instanţei de judecată, spre soluţionare. Şi încă ceva: incidentul din octombrie 2014, din cartierul Obor, a făcut "victime colaterale". Martorul C.M.I., prietenul inculpatului, va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, pentru că "a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurărirle esenţiale asupra cărora a fost întrebat", se mai precizează în dosarul "Pascu"/Băncuţă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro