Mergi la conţinutul principal
Bătălia pentru Viziru

Super Cinci

* Biroul Electoral de Circumscripţie Locală Viziru a stabilit, recent, rămânerea definitivă a candidaturilor, ordinea pe buletinele de vot şi aşa cum se ştie, din 12 iunie a început campania electorală pentru Alegerile Locale Parţiale din 27 iunie * am încercat să stăm de vorbă cu toţi cei cinci aspiranţi la fotoliul de primar al comunei pentru a vedea care sunt nevoile vizirenilor în opinia lor * de asemenea, vă prezentăm şi o radiografie a declaraţiilor de avere ale candidaţilor

 

 

 

 

Alegerile Locale Parţiale aproape că bat la uşă iar partidele şi-au îndreptat tot mai mult atenţia către comuna Viziru, unde deja a început ”lupta” pentru fotoliul de primar, după decesul recent al PSD-istului Dima Priceputu. Astfel, pe 10 iunie, Biroul Electoral de Circumscripţie Electorală Comunală nr. 43, Viziru, judeţul Brăila, a semnat procesul-verbal privind constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru funcţia de primar al Comunei Viziru. Aşa cum se ştie, cursa pentru Primăria Viziru va avea loc, duminică, 27 iunie, iar campania electorală deja a început de sâmbăta trecută şi va dura până pe 26 iunie. În data de 14 iunie s-a stabilit şi ordinea candidaţilor pe buletinele de vot. Astfel, în urma tragerii la sorţi, pe locul 1 pe buletinele de vot se află Ana-Cornelia Măcrineanu din partea PSD (viceprimar, de profesie tehnician agronom); urmată pe 2 de Sorin-Ovidiu Sider de la AUR (administrator firmă, de profesie profesor); pe locul 3 Daniela Mariniuc din partea PNL (referent stare civilă, de profesie inspector); pe 4, Marian-Ionuţ Pica de la USR (antreprenor, de profesie mecanic auto) iar pe 5 se află Ionel Stoican de la PMP (şofer la firma fiului său).

Redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” au stat de vorbă cu toţi cei cinci candidaţi şi le-au adresat aceeaşi întrebare: De ce anume au nevoie vizirenii? De asemenea, având în vedere faptul că la depunerea dosarului de candidatură, potrivit legislaţiei în vigoare, cei interesaţi trebuie să îşi prezinte şi o declaraţie de avere, care ulterior este transmisă de Biroul Electoral către Agenţia Naţională de Integritate, am încercat să facem rost şi de aceste documente şi să vă prezentăm o ”radiografie” privind starea financiară a celor ce aspiră la fotoliul de primar. Documentele încă nu apar pe portalul ANI, însă le-am solicitat direct de la candidaţi, iar în cazul celor care nu ni le-au pus la dispoziţie din varii motive, am folosit declaraţiile de pe site-ul ANI de la Alegerile Locale din septembrie 2020.

Aşadar, în ordinea ce a fost stabilită pe buletinele de vot, iată ce a declarat fiecare candidat dintre cei cinci şi cum se prezintă averea lor pe hârtie:

 

Măcrineanu: «Vizirenii au nevoie de un primar care să îi asculte şi să empatizeze cu problemele lor»

 

Ca răspuns la întrebarea privind nevoile vizirenilor, candidatul PSD Brăila, actualul viceprimar al comunei Viziru, Ana-Cornelia Măcrineanu, ne-a precizat că în primul rând, locuitorii din cele două sate componente ale UAT-ului (Viziru şi Lanurile), ar avea nevoie de un primar destoinic şi mai ales de o femeie în vărful Primăriei. Motivul? Pentru că astfel li s-ar rezolva nenumăratele probleme, explică Măcrineanu.

Vizirenii au nevoie de un primar care să îi asculte şi să empatizeze cu problemele lor, şi care să pună cererile cetăţenilor înaintea problemelor sau nevoilor personale. Au nevoie de o femeie primar care să cunoască valorile familiei şi să înţeleagă că Viziru trebuie construit în jurul familiei rurale. Vizirenii au nevoie de un primar care să îi reprezinte cu succes şi dincolo de uşile primăriei, care să ştie nevoile fiecărei gospodării şi a fiecărei străzi din comună şi împreună cu cetăţenii să construiască echipa care să ajute Viziru şi Lanurile spre dezvoltare”, a declarat Măcrineanu.

În ceea ce priveşte declaraţia de avere, candidatul PSD stă cel mai bine dintre cei cinci. Aceasta notează în declaraţia de avere din 3 iunie 2021, că are două terenuri agricole dobândite în perioada 1995-2016, respectiv 2000-2017 în suprafaţă totală de 15,6 ha; un teren intravilan din 1991-2009 de 0,67 ha şi unul care intră la alte categorii de terenuri extravilane decât cele ce se află în circuitul civil, din 2006, de 0,87 ha. Toate sunt cumpărate alături de soţ, mai puţin unul dintre terenurile agricole, care este parţial moştenit. Măcrineanu are o casă din 1991 de 180 mp, un spaţiu comercial/de producţie de 740 mp din 2006, deţine o pătrime dintr-un apartament în Brăila de 69 mp, din 2018 şi mai are o altă parte la un apartament de 30 mp, achiziţionat tot în Brăila. Are o Toyota şi o Skoda Fabia, ambele din 2008, precum şi o remorcă auto din 2017. Aceasta nu declară bujuterii, obiecte de artă, credite sau dobânzi. Totuşi precizează că încasează un venit anual de 5.472 lei - indemnizaţie de consilier local, 7.544 lei - indemnizaţie viceprimar al comunei Viziru, mai are 3.674 lei, respectiv 26.367 lei din vânzare de produse, are venituri şi din cedarea folosinţei bunurilor: 12.000 lei dintr-o chirie către SC Dolea Galaţi şi soţul obţine 950 euro dintr-o chirie către SC Digi. Aceasta mai declară venituri din activităţi agricole, mai exact subvenţia APIA care totalizează: 26.876,12 lei pe anul trecut.

 

Ovidiu Sider a identificat şase probleme principale ale comunei Viziru

 

Originar din Viziru, candidatul AUR, Sorin-Ovidiu Sider, are 40 de ani, este profesor de sport, însă în ultimii 5 ani a lucrat în Regatul Unit al Marii Britanii. Acesta ne-a transmis că în urma discuţiilor purtate cu locuitorii comunei a identificat şase principale probleme la care oamenii solicită o rezolvare cu prioritate.

Problema gunoiului de grajd pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale; Obţinerea de fonduri europene prin angajarea unui specialist în domeniu în cadrul Primăriei Viziru, pentru suţinerea şi ajutorul micilor producători de pe raza celor două sate componente; Racordarea locuinţelor din satul Lanurile la sistemul de canalizare şi definitivarea lucrărilor de racordare la reţeaua de apă; Amenajarea stadioanelor din cele două sate şi susţinerea echipelor de fotbal; Înfiinţarea programului «A doua şansă» în comuna Viziru - momentan persoanele înscrise în acest program fac deplasarea în satul vecin Valea Cînepii; Finalizarea asfaltării străzilor şi trotuarelor în ambele sate componente ale comunei. Mulţi părinţi din satul Lanurile ne-au spus că pe vreme rea, copiii ajung cu greu la şcoală, fiind nevoiţi să se deplaseze pe Drumul European 584, acesta reprezentând un pericol pentru cei mici”, a declarat Sider, precizând că acestea sunt doar câteva dintre problemele locuitorilor din Viziru.

În ceea ce priveşte averea candidatului AUR, putem spune doar că declaraţia acestuia este mult mai subţire. Sider notează în declaraţia sa de avere, din 1 iunie 2021, că deţine 50% dintr-un apartament în Brăila, cumpărat în 2014, în suprafaţă totală de 38 mp, un autoturism Cielo din 2001. De asemenea, precizează că are o datorie de 10.000 lire sterline la Live Lend, din 2019, cu data scadentă 2022 şi un salariu de 65.000 lei pe an, ca director al unei firme în Regatul Unit.
 

Mariniuc consideră că asfaltarea drumurilor ar trebui să fie o prioritate

 

Candidatul PNL, Mariniuc Daniela, este funcţionar public în cadrul Primăriei Viziru. Mai exact, aceasta este inspector în cadrul Stării Civile. De altfel, candidatura acesteia a fost prima anunţată public, înainte de începerea campaniei electorale. Întrebată în legătură cu nevoile vizirenilor, Mariniuc a afirmat că sunt foarte multe neajunsuri în rândul oamenilor, însă s-a limitat la câteva proiecte pe care le consideră prioritare. Aceasta ne-a transmis că poate cea mai importantă problemă este cea legată de pietruirea şi asfaltarea străzilor din Viziru şi Lanurile.

Sunt atât de multe nevoi la Viziru, încât nici nu aş putea să spun care este prima cu care ar trebui să începem! Cred că mai uşor ar fi să ne întrebaţi ce nu ar fi nevoie la Viziru. În afară de obiectivele pe care ni le-am propus, cele pe care ni le-am trecut şi pe pliante, am întrebat oamenii şi ei ne-au vorbit despre multe lucruri: drumurile, cimitirele - care lasă foarte mult de dorit şi pe care oamenii chiar vor să le facem, deci pietruirea şi asfaltarea drumurilor. Pentru că nu sunt asfaltate străzile, unele nici măcar pietruite! Este nevoie de competenţă. Şi când spun asta mă refer la tot UAT-ul. Stadioanele, pentru că tinerii asta doresc. Şi chiar aşa este, că nu au aşa ceva, nici sintetic, nici nimic. Toate acestea sunt realizabile, dar toate necesită şi timp. Cei de la Lanurile, de exemplu, ar dori să se înfiinţeze un birou administrativ acolo. Sunt bătrâni care trebuie să vină până la Viziru pentru acte administrative. Sunt foarte multe lucruri. Vă spun sincer, eu mi-am propus unele proiecte, dar când m-am dus pe străzi şi am discutat cu oamenii, prioritatea s-a schimbat. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi. De 30 de ani oamenii au avut doar promisiuni şi vorbe. Iar ei vor să se facă într-adevăr ceva!”, a declarat Mariniuc.

Trebuie subliniat că Daniela Mariniuc nu ne-a transmis declaraţia de avere actualizată, însă potrivit celei din 2020, cu care s-a înscris în alegerile pentru Consiliul Local Viziru şi care apare pe portalul ANI, aceasta deţine 2 terenuri agricole în Viziru şi Însurăţei, ambele din 1991 unul de 1,00 ha şi celălat de 0,50 ha. De asemenea, are o casă în Viziru de 70 mp, cumpărată în 1993, alături de soţ. Are trei maşini, o autoutilitară Mercedes Benz din 2003, un Hyundai din 2013 şi un Jaguar din 2014, precum şi o remorcă Koegel. Aceasta notează o datorie la CEC de 50.000 euro în 2008, cu data scadentă 2028. De asemenea, precizează că are un salariu de 48.885 lei anual ca inspector în cadrul Primăriei Viziru. Candidatul liberal nu precizează în declaraţia din 2020 venitul soţului, ca administrator al unei societăţi, însă în dreptul acestuia punctează venituri de 100.000 lei, din activităţi de creştere animale şi agricultură în oraşul Însurăţei.

 

Prioritatea USR-istului Pica este racordarea gospodăriilor la reţeaua de gaze

 

Marian-Ionuţ Pica de la USR are 35 de ani, studii liceale încheiate şi susţine că deţine o firmă specializată pe fabricaţie din beton. Este însurat, are o fetiţă şi a intrat în USR de un an de zile, moment din care a devenit şi preşedintele filialei din localitate. Acesta a enumerat câteva dintre nevoile vizirenilor, în special ale celor din satul Lanurile, care potrivit lui Pica a fost complet uitat în ultimii ani, însă principalul său deziderat ar fi legat de racordarea comunei la reţeaua de gaze.

În primul rând ar fi gazele. Trebuie făcut ceva în acest sens, neapărat! Nu sunt gaze deşi este cea mai mare comună şi le avem foarte aproape. Fonduri ar fi şi s-ar putea face. Străzile trebuie să fie asfaltate. De canalizare nu mai spun. Dar trebuie făcut ceva şi pentru copii. Pentru că ei sunt viitorul. La 30 de km de Brăila nu poţi să aduci în fiecare zi copilul. Mă refer la locuri de joacă, parcuri. Iar pentru cei mari, o sală de sport. Pentru că nu au, nici la Viziru, nici la Însurăţei. Dar gazele ar fi prioritare. Sunt multe probleme. Eu am 35 de ani şi vă spun că de 30 de ani nu am văzut nimic în comuna Viziru. În Lanurile, mai ales. Satul acesta a fost lăsat mai la urmă aşa. Fiind vorba despre un sat, toţi primarii au tras mai mult pentru comună, în general”, a declarat Pica.

Nici candidatul USR nu ne-a transmis declaraţia sa de avere actualizată, însă potrivit celei din august 2020, de pe portalul ANI, când s-a înscris în alegerile pentru Primăria Viziru, acesta nota că are un teren intravilan în Viziru, de 1.646 mp, cumpărat în 2018. De asemenea, susţinea că are o casă cumpărată în acelaşi an, de 185 mp. Pica preciza că are trei maşini, un Ford Tranzit din 2001, un Ford Focus din 2005 şi un Nissan din 2014. Acesta nu nota în 2020 niciun fel de venituri, doar pe cel al soţiei sale ca inginer proiectant la Vard Brăila, de 42.000 lei pe an.

 

Stoican vrea o altă abordare din partea angajaţilor Primăriei faţă de oameni

 

Candidatul PMP, Ionel Stoican, ne-a transmis că vine dintr-o comunitate de romi, că are 11 clase şi că fiul său are o firmă în domeniul construcţiilor unde îl mai ajută şi unde, de altfel, este angajat ca şofer. Acesta a mai adăugat că vine dintr-o familie cu bun-simţ, că are propria sa familie, doi copii şi un nepoţel. Stoican a fost preşedintele Partidei Romilor din Viziru, însă de două luni este preşedintele filialei din localitate a PMP.

Întrebat în legătură cu nevoile vizirenilor, Stoican a afirmat că foarte multe probleme s-ar rezolva dacă atitudinea angajaţilor Primăriei ar fi alta.

În primul rând, angajaţii Primăriei trebuie să fie în sprijinul cetăţenilor, al consătenilor, şi în Lanurile, şi în Viziru. Să le vorbească frumos, în primul rând. În al doilea rând, curăţenia pe străzi. Să fie platforme de gunoi, pentru că ţăranul toată viaţa lui a fost învăţat să crească un animal, o pasăre, şi să aibă unde să îşi depoziteze gunoaiele. Să fie parcuri pentru copii. Mai sunt şi alte probleme, dar dintre acestea, cred că sprijinul oamenilor de către cei din Primărie ar fi cel mai important lucru”, a declarat Stoican.

Acesta a mai vorbit şi despre nevoia de a accesa fonduri europene pentru a crea locuri de muncă şi baze sportive în cele două sate, sprijinirea cetăţenilor care nu au documente pentru locuinţe şi asfaltarea drumului sătesc dintre Lanurile şi Viziru, precum şi introducerea canalizării pe străzile care nu au încă.

În ceea ce priveşte declaraţia de avere a lui Stoican, ce ne-a fost pusă la dispoziţie chiar de preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, Viorel Botea, trebuie precizat că acesta nu are mai nimic. Cel puţin pe hârtie. Stoican nu are pe numele său nici casă, nici terenuri, nici maşini, nu are nici credite, nici venituri. Singurul lucru pe care acesta îl declară este o indemnizaţie de 1.800 lei în calitate de consilier local al comunei Viziru. După cum a ţinut să puncteze şi liderul PMP, declaraţia candidatului este pentru anul 2020, cu menţiunea că de la 1 ianuarie 2021, acesta ar fi dobândit pe numele său câteva lucruri noi, aşa cum a declarat telefonic. Stoican ne-a precizat că are o locuinţă de 200 mp cu o suprafaţă de teren de 980 mp, o autoutilitară, şi că este angajat ca şofer la firma fiului său.

Reamintim că, Dima Priceputu (PSD), cel care câştigase fotoliul de primar în urma Alegerilor Locale din 27 septembrie 2020, a decedat la finele lunii aprilie după ce a contractat virusul SARS-CoV-2, la vârsta de 79 de ani. Ulterior, Guvernul României a stabilit organizarea de Alegeri Locale Parţiale pentru Viziru şi mai multe alte localităţi din ţară unde mai există locuri vacante.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro