Mergi la conţinutul principal

Bătălia pe proiecte. Stancu vs. Diacomatu

* cei doi au răspuns invitaţiei ziarului nostru şi au intrat şi în "Bătălia pe proiecte" * abordarea celor doi este total diferită * în vreme ce Stancu are în portofoliu proiecte "bugetofage", ce ar înghiţi veniturile Brăilei pe 5 ani, Diacomatu intră în cursă cu un set de 14 măsuri neconsumatoare de fonduri dar care, dacă vor fi puse în practică, vor conduce la transparentizarea şi eficientizarea cheltuirii banilor publici * pe ultima sută de metri a intrat în cursă cu un proiect interesant şi Romeo Crîşmariu, candidatul PRM la preşedinţia CJ

Cartiere de locuinţe pentru tineri, reabilitarea inelului de circulaţie din interiorul oraşului, construirea unui centru expoziţional, înfiinţarea sau modernizarea unor secţii ale Spitalului Judeţean, reforma administraţiei publice locale prin modernizare şi eficientizare pe criterii de competenţă, măsuri pentru atragerea investitorilor şi crearea de locuri de muncă, acestea sunt câteva dintre propunerile de proiecte pe care le-am primit de la candidaţii la funcţiile de primar, preşedinte al CJ sau consilier local ori judeţean, în cadrul campaniei "Bătălia pe proiecte". În ediţia de astăzi vă prezentăm proiectele propuse de trei dintre candidaţii la Consiliul Judeţean Brăila, urmând ca în ediţiile viitoare să vă punem la dispoziţie proiectele politicienilor înscrişi în cursa pentru consilieri locali şi judeţeni. Liderul PSD Gheorghe Bunea Stancu, actualul preşedinte al CJ, candidatul independent Sergiu Diacomatu, preşedintele fondator al Fundaţiei "Fiii Brăilei" şi, pe ultima sută de metri, Romeo Crîşmariu, candidatul PRM sunt cei care-au răspuns invitaţiei ziarului nostru de a-şi asuma public o serie de proiecte.

Politici - programe - proiecte, "marca" Stancu

Plouă cu proiecte la Consiliul Judeţean! În ceea ce-l priveşte pe Bunea Stancu, acesta nu a făcut altceva decât să ne trimită capitolul Politici - programe - proiecte din "mapa" Consiliului Judeţean Brăila. După cum veţi putea observa sunt proiecte ce presupun sume uriaşe în domeniul Sănătăţii constând în construcţii şi dotări ce însumează peste 106 milioane lei, adică 1.060 de miliarde de lei vechi. La aceste sume se adaugă alte 524 de milioane lei (5.240 de miliarde lei vechi) însemnând proiecte în Programul Operaţional Sectorial pentru Mediu plus încă 21,5 milioane lei (215 miliarde lei vechi) în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Dacă însumăm toate aceste proiecte asumate ca număr de luni calendaristice pentru mandatul următor de 4 ani rezultă că judeţul Brăila va înghiţi peste 651 milioane lei (6.515 miliarde lei vechi) numai pe aceste promisiuni, în condiţiile în care veniturile totale ale CJ estimate pentru 2012 sunt de doar 108 milioane lei. Iată pretenţiile pe care ar trebui să le avem de la actualul preşedinte al CJ, dacă va câştiga un nou mandat:
1. Reabilitarea infrastructurii de sănătate şi dotări cu aparatură performantă (Programul Operaţional Regional şi alte surse),
însemnând construcţia unui corp nou, cuprinzând o secţie de cardiologie cu 60 de paturi şi o secţie de pediatrie cu 80 de paturi. Este vorba despre o construcţie cu 3 etaje, valoarea investiţiei ridicându-se la 21.705.710 lei. Bunea Stancu se obligă să o termine în 24 de luni. La acelaşi capitol regăsim şi construcţia unui corp nou pentru Terapie Intensivă, tot la Spitalul Judeţean, având 30 de paturi, investiţia fiind evaluată la 16.518.130 lei cu termen de finalizare 12 luni. Tot la Spitalul Judeţean ar urma să se reabiliteze blocul operator, o investiţie de 25.654.784 lei constând în 11 săli de operaţie, cu finalizare în 34 luni. Nu au fost uitate nici saloanele pacienţilor, care vor înghiţi 43.000.000 lei pentru "reabilitare şi funcţionalizare" şi staţia centrală de sterilizare a cărei modernizare va costa 1.075.000 lei
2. Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare din judeţul Brăila ar urma să înghită 408.000.000 lei, în doar 19 luni.
3. Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Brăila ar costa 116.334.574 lei şi ar putea fi executat în 31 de luni. Ultimele două proiecte sunt incluse în Programul Operaţional Sectorial pentru Mediu
4. În fine, în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală intră
strategia de dezvoltare locală integrată a Zonei pescăreşti a Judeţului Brăila pentru "Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescăreşti a judeţului Brăila" care are o valoare estimată de 21.500.000 lei şi termen de execuţie 31de luni.

04cons2Sergiu Diacomatu: 14 măsuri pe termen scurt

O altă abordare propune Sergiu Diacomatu, preşedintele Fundaţiei "Fiii Brăilei", candidat independent la preşedinţia CJ. Diacomatu şi-a structurat platforma program în trei capitole mari: măsuri pe termen scurt, măsuri pe termen mediu şi lung. În ceea ce priveşte viziunea de dezvoltare pe termen mediu şi lung, Diacomatu propune 5 axe majore de intervenţie: 1. Infrastructură; 2. Agricultură şi dezvoltare rurală; 3. Sănătate şi protecţie socială; 4. Cultură şi turism; 5. Tineret şi sport. În "Bătălia pe proiecte" Sergiu Diacomatu a intrat cu măsurile pe termen scurt care presupun chestiuni simple, dar foarte importante pentru asigurarea transparenţei decizionale, care a lipsit cu desăvârşire în ultimii 8 ani. Acestea sunt:
1. Introducerea de standarde de cost şi garanţie în achiziţiile publice ale Consiliului Judeţean. Termen: 6 luni
2. Asigurarea unei transparenţe totale în procedurile de achiziţie, prin afişarea procedurilor de achiziţie şi a tuturor ofertelor participanţilor la proceduri pe site-ul instituţiei. Termen: 6 luni
3. Asigurarea unui management performant şi profesionist al tuturor spitalelor brăilene. Termen: 6 luni
4. Reanalizarea şi reprioritizarea proiectelor investiţionale ale Consiliului Judeţean. Termen: 3 luni
5. Reorganizarea Direcţiei de strategii, integrare europeană şi relaţii internaţionale în vederea creşterii absorbţiei de fonduri europene, atât la nivel de Consiliu Judeţean cât şi la nivel de unităţi administrativ-teritoriale, pentru a pune bazele unei dezvoltări unitare şi durabile, astăzi Brăila fiind departe de locurile fruntaşe la absorbţia fondurilor europene. Termen: 18 luni
6. Alocarea fondurilor de către Consiliul Judeţean se va face prioritar pe proiecte europene, necesităţi şi grad de dezvoltare al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, fără amestecul factorului politic. Termen: imediat
7. Deschidere totală către orice formă de iniţiativă privată sau parteneriat public-privat. Termen: imediat
8. Crearea de facilităţi de infrastructură pentru orice investitor pe termen mediu şi lung ce prezintă bonitate şi diferenţiat pe numărul de locuri de muncă create. Termen: imediat
9. Întâlniri periodice la solicitarea reprezentanţilor mediului de afaceri şi producătorilor agricoli brăileni. Termen: imediat
10. Facilitarea accesului tinerilor absolvenţi în sistem şi profesionalizarea acestora. Termen: imediat
11. Asigurarea unui mediu concurenţial cu şanse egale pe piaţa achiziţiilor publice cu liber acces pentru firmele din Brăila. Termen: imediat
12. Identificarea şi stoparea tuturor scurgerilor de bani publici din Consiliul Judeţean.Termen: 6 luni
13. Preluarea parcului industrial de la Primăria Brăila şi identificarea de soluţii pentru viabilizarea lui, pe modelul SC "Tetarom" SA Cluj-Napoca. Termen: 18 luni
14. Finalizarea proiectelor de infrastructură începute.

 

crasmariu Pe ultima sută de metri a intrat în cursă cu un proiect interesant şi Romeo Crîşmariu, candidatul PRM la preşedinţia CJ Romeo Crîşmariu - iluminat stradal de 5 ori mai ieftin

 

După ce a intrat două zile la Colţul Ruşinii, candidatul PRM la funcţia de preşedinte al CJ, Romeo Crîşmariu, a trimis ieri pe adresa redacţiei un proiect interesant, al cărui principal scop ar fi scăderea cheltuielilor cu iluminatul stradal. Ideea este generoasă la prima vedere, dar candidatul nu oferă măcar un exemplu de costuri ale unei asemenea investiţii la nivelul unei localităţi. Iată despre ce este vorba:
1. Denumire proiect: Trecerea iluminatului public şi stradal pe sistemul de fibră optică.
2. Prezentare generală: Sistemul de iluminat cu fibră optică ne aduce lumina exact unde avem nevoie, acolo unde să ne confere siguranţă, putere şi consum foarte redus.
3. Scopul este acela de a reduce cheltuielile de peste cinci ori şi a conferi o îndelungată folosinţă a sistemului fără a interveni în sistem.
4. Obiective: Implementarea acestui proiect se poate face peste tot, atât în oraşe cât şi la sate.
5. Impact social: Având costurile de utilizare foarte scăzute se poate uzita chiar şi în cele mai puţin dotate material localităţi din judeţ.
6. Costurile de utilizare sunt foarte scăzute pe o perioadă mare de timp, fibra optică având o durată de viaţă foarte lungă.
7. Surse de finanţare: Proiecte cu Finanţare Europeană şi cu foarte mici aporturi locale.
8. Perioada de implementare: August 2012 - august 2014 pentru 50% din localităţile judeţului nostru şi cu termen de finalizare 2017 - 2018.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro