Mergi la conţinutul principal

Băsescu vrea un referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de aleşi

Preşedintele Traian Băsescu susţine că organizarea unui referendum este singura soluţie pe care o putea adopta pentru a-şi ţine promisiunile de la începutul mandatului, care vizau modernizarea statului, având în vedere că nu a găsit înţelegere la clasa politică pentru revizuirea Constituţiei.
Şeful statului a anunţat joi că s-a adresat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, solicitându-le avizul "pentru a continua reforma statului". "Avizul este necesar în vederea organizării unui referendum naţional prin care să consultăm poporul, poporul suveran, aşa cum este descris de Constituţie, cu privire la două aspecte. Primul este reducerea la un Parlament unicameral, iar al doilea aspect reducerea numărului de parlamentari la maxim 300, România având în momentul de faţă un Parlament cu 471 de parlamentari", a anunţat preşedintele, la puţin timp după ce moţiunea de cenzură care viza una dintre legile pe care Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea a fost respinsă prin vot.
"Această măsură este singurul lucru pe care îl puteam face pentru a-mi ţine promisiunile de la începutul mandatului, care vizau modernizarea statului. Atâta timp cât n-am găsit înţelegere, aşa cum am găsit în alte situaţii la clasa politică pentru a începe un proces de revizuire a Constituţiei am obligaţia să-mi continui demersul, recurgând la mijloace constituţionale, legale, şi, în acest fel, să mă adresez poporului", a explicat preşedintele gestul de a convoca un referendum naţional.
Băsescu a arătat că a avut în 2005 angajamentul partidelor că vor activa comisia pentru revizuirea Constituţiei, însă "niciun partid nu s-a ţinut de cuvânt", iar acest lucru s-a repetat şi cu noua Coaliţie de guvernare. "De această dată cu partidele care formează marea coaliţie, au promis că vor activa comisia în Parlament, n-au făcut-o, şi atunci singura soluţie pentru a împinge lucrurile înainte este consultarea poporului, organizarea unui referendum", a explicat şeful statului.
Preşedintele propune ca referendumul să se desfăşoare odată cu alegerile prezidenţiale, pentru a reduce costurile unui astfel de demers.
Argumentele pe care le-a adus şeful statului pentru un Parlament unicameral, cu maxim 300 de parlamentari, se referă la eficienţa unui astfel de for legislativ, la costurile mai reduse, dar şi la reducerea corupţiei.
"Primul şi cel mai important avantaj ar fi acela că decizia în Parlament s-ar lua mult mai uşor, iar Parlamentul ar deveni mult mai eficient. În acelaşi timp, cheltuielile de funcţionare a statului s-ar reduce în mod rezonabil", a spus Băsescu. Şeful statului a reiterat un alt agrument, prezentat şi în Parlament cu ocazia mesajului în care a făcut bilanţul mandatului său şi anume după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona România va avea o a doua cameră în Parlamentul European, deoarece forul de la Bruxelles şi Parlamentul Naţional vor conlucra mult mai strâns.
"Un parlament unicameral ar răspunde mult mai rapid consultărilor pe care PE le va face cu parlamentele naţionale, iar din acest punct de vedere aţi văzut probabil performanţa Parlamentului României, care în trei ani n-a trimis niciun punct de vedere cu privire la directivele adoptate de PE, deşi a fost invitat s-o facă", a arătat Băsescu.
De asemenea, a spus şeful statului un Parlament unicameral cu un număr mai mic de parlamentari ar fi şi un element de reducere a corupţiei. "Mai puţini politicieni de rang înalt care fac trafic de influenţă. Spun acest lucru fără să acuz pe cineva, dar riscul de trafic de influenţă este mai mic dacă de la 471 de parlamentari vor fi maxim 300", a subliniat preşedintele, arătând că, de asemenea, 300 de parlamentari ar însemna şi o clasă mai redusă a privilegiaţilor cu venituri speciale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro