Mergi la conţinutul principal

Băsescu: "O situaţie stânjenitoare între preşedintele român şi premier ar fi făcut înconjurul lumii"

Traian Băsescu a explicat joi că nu s-a dus la Consiliul European pentru că a fost împiedicat să-şi exercite atribuţiile, dar şi pentru că o situaţie "stânjenitoare" între preşedintele şi premierul României la Bruxelles ar fi făcut înconjurul lumii.
"Vă mărturisesc că nu este cea mai veselă zi din mandatele mele de preşedinte al României pentru că este prima dată în opt ani de exercitare a funcţiei când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiunile constituţionale. Repet, împiedicat să-mi exercit atribuţiunile constituţionale", şi-a început preşedintele declaraţia de presă de la Cotroceni, explicând apoi şi celelalte motive pentru care a decis să nu se ducă la Consiliul European, în pofida unei decizii favorabile a Curţii Constituţionale.
"De ce nu am plecat la Bruxelles, aşa cum mă obligă Constituţia să-mi reprezint statul şi aşa cum a precizat şi Curtea Constituională ieri (n.r.- miercuri) Dincolo de faptul că am fost împiedicat s-o fac - nu vreau să credeţi că mă plâng - dar este o realitate, pot să vă spun că, până în prezent, în cei opt ani de când eu reprezint statul român în Consiliul European am reuşit să ne creăm o bună reputaţie. România a ştiut întotdeauna să-şi formeze alianţe variabile în funcţie de subiectele în discuţie, în aşa fel concluziile Consiliului European să reflecte întotdeauna interesele noastre. Aceste concluzii au devenit pe urmă în multe situaţii acţiuni ale Comisiei în favoarea României sau s-au transpus în acte normative prin preluarea lor de către Consiliu, acolo unde sunt guvernele şi de către Comisie şi Parlamentul European. Această reputaţie pe care ne-am construit-o ar fi fost pusă sub semnul întrebării dacă astăzi la Bruxelles am fi mers doi delegaţi", a spus Traian Băsescu.
Preşedintele a susţinut că s-ar fi creat o situaţie "stânjenitoare" care ar fi făcut înconjurul întregii lumi. "Ar fi fost o situaţie stânjenitoare şi eu cred că, într-un moment în care nu numai UE aşteaptă foarte mult de la acest Consiliu, dar toată lumea este focusată pe acest Consiliu, o stânjenitoare dispută preşedinte-prim ministru la Buxelles n-ar fi făcut numai înconjurul UE, dar şi înconjurul lumii. Pentru că ziarişti ca dvs sunt peste tot şi ei ar fi încercat să speculeze orice fisură în derularea acestui Consiliu, fie ea şi o fisură cu aspect stânjenitor ca aceea care ar fi putut viza delegaţia românească", a subliniat Băsescu.
Un alt motiv invocat de preşedinte a fost acela de a nu-i pune într-o situaţie delicată pe partenerii europeni ai României. "Am luat decizia să nu merg la Bruxelles pentru că ar fi fost o situaţie stânjenitoare şi pentru partenerii noştri europeni: să arbitreze ei o dispută naţională. Şi eu am văzut astfel de dispute la alte state membre care îşi disputau întâietatea participării preşedintelui sau a primului ministru şi ştiu cât de rău erau etichetate astfel de evenimente. Personal n-am vrut să particip, chiar abdicând dacă vreţi de la o obligaţie constituţională, n-am vrut să particip la crearea unei astfel de impresii în faţa partenerilor europeni", a declarat Traian Băsescu.

Ponta a plecat spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Extene şi de cel al Afacerilor Europene

Premierul Victor Ponta a plecat, joi dimineaţa, spre Bruxelles, însoţit de ministrul de Extene şi de cel al Afacerilor Europene.
Delegaţia premierului s-a ucat într-un avion de linie Tarom, garat în faţa salonului oficial al aeroportului.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, că preşedintele României este cel care trebuie să meargă la Consiliul European. Guvernul nu-l poate exclude pe preşedintele României din delegaţia care participă la Consiliul European în perioada 28-29 iunie 2012, şeful statului fiind cel care participă la reuniunile de acest fel, iar premierul poate merge doar dacă este delegat expres de preşedinte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro