Mergi la conţinutul principal

Băsescu, despre «marele ghinion» al românului răpit în Burkina Faso

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că «marele ghinion» al românului răpit în Burkina Faso este că atât preşedintele, cât şi premierul sunt în vacanţă, în loc să pună în mişcare toate resursele instituţiilor de securitate naţională pentru recuperarea sa.
„Un cetăţean român pe nume Iulian Gherguţ a fost răpit de o grupare radicală în Burkina Faso. Orice stat democratic tratează un astfel de eveniment ca pe o agresiune teroristă la adresa sa şi pune în mişcare toate resursele instituţiilor de securitate naţională pentru recuperarea cetăţeanului răpit. Doar resursele diplomatice nu sunt suficiente", a scris Băsescu vineri pe Facebook. El a adăugat că marele ghinion al lui Gherguţ este că cei care trebuie să fie «în capul mesei» la care se fac analizele, adică premierul şi preşedintele ţării, sunt în vacanţă.
„În capul mesei, unde se fac analizele de două ori pe zi, trebuie să se afle ori preşedintele, ori prim-ministrul, adică cineva care să-şi asume activităţile în afara teritoriului naţional cu atât mai mult cu cât, în Africa de Vest, cu siguranţă găsim resurse de cunoaştere. Marele ghinion al lui Iulian Gherguţ este că ambii decidenţi sunt în vacanţă", a completat Băsescu, citat de Agerpres.
Ministerul Afacerilor Externe preciza, într-un comunicat emis pe 8 aprilie, că celula de criză convocată ca urmare a răpirii cetăţeanului român în statul african Burkina Faso îşi continuă activitatea în regim de permanenţă. „Sub coordonarea Celulei de Criză, misiunile diplomatice române din regiune menţin în permanenţă legătura cu toate autorităţile competente locale. De asemenea, reprezentanţii Celulei de Criză menţin legătura atât cu firma angajatoare, cât şi cu familia cetăţeanului român", se arată în comunicat.
Reamintim că, în data de 4 aprilie, un agent de securitate român, angajat al unei societăţi miniere a omului de afaceri Frank Timiş, a fost răpit în Burkina Faso de indivizi înarmaţi. Incidentul s-a produs în nordul acestei ţări, în apropierea frontierei cu statul Mali, la o mină de mangan deţinută de compania Pan African Minerals, subsidiară a Frank Timiş Corporation.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro