Mergi la conţinutul principal

Bărbat urmărit internaţional după ce a atacat cu un cuţit un român care-l cazase, prins la Brăila

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţie, tânărul în vârstă de 28 de ani, cetăţean român, se sustrăgea de la punerea în executare a unui mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor.

În urma unei operaţiuni European Network of Fugitive Active Search Teams - Reţeaua Europeană a Unităţilor de Căutare Activă a Urmăriţilor, declanşată de poliţiştii Serviciul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, în cooperare cu echipa FAST Germania, bărbatul a fost depistat în judeţul Brăila.

În cursul lunii iunie a acestui an, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, tânărul ar fi agresat cu pumnii şi picioarele un alt cetăţean român care i-a oferit cazare în oraşul german Duisburg. De asemenea, bărbatul de 28 de ani i-ar fi aplicat victimei numeroase lovituri cu un cuţit în zona spatelui, braţelor şi la nivelul gambelor.

Pe numele bărbatului, Curtea de Apel Galaţi a emis mandat de arestare, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în vederea predării către autorităţile judiciare germane.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro