Mergi la conţinutul principal

Bărbat reţinut pentru act sexual cu un minor

în noaptea de 2 spre 3 martie, un bărbat a sesizat că o minoră de 14 ani a fost lovită şi condusă cu forţa la domiciliul fostului concubin • poliţiştii l-au depistat pe suspectul de 27 de ani, din Brăila, care a fost reţinut pe ordonanţă • s-a stabilit că cei doi ar fi fost concubini şi au întreţinut relaţii sexuale, însă acum a izbucnit un conflict între ei

 

Tânăr reţinut de poliţişti după ce ar fi agresat-o pe fosta concubină minoră, ba chiar a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. Procurorii au dispus însă cercetarea sub control judiciar a bărbatului în cauză.

Potrivit informaţiilor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, la data 3 martie, în jurul orei 1.00, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un tânâr de 27 de ani, din Brăila, are un comportament violent faţă de concubină. În urma unui conflict verbal avut cu concubina sa, o minoră de 14 ani, din comuna Tufeşti, el ar fi lovit-o şi ar fi condus-o la domiciliul său, împotriva voinţei ei.

Poliţiştii i-au depistat pe cei doi la domiciliul tânărului în cauză, fiind conduşi la sediul Poliţiei pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt. “În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, a rezultat faptul că cei doi ar fi avut o relaţie de concubinaj din luna iulie 2019, perioadă în care ar fi întreţinut raporturi sexuale consimţite. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, lipsire de libertate în mod ilegal şi act sexual cu un minor”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

Totodată, în cursul zilei de 3 martie, faţă de tânăr s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila. Ieri, bănuitul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro