Mergi la conţinutul principal

Bărbat necunoscut, găsit mort pe câmp

Un bărbat de aproximativ 60 de ani a fost găsit fără suflare, în apropierea localităţii Cuza Vodă, comuna Stăncuţa. Poliţiştii au stabilit că decedatul ar avea în jur de 60 de ani şi că ar fi murit de moarte bună, întrucât nu prezintă urme de violenţă. Deocamdată nu s-a stabilit identitatea celui decedat însă cercetările continuă.
În dimineaţa zilei de 18 martie, la ora 07.25, poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi despre descoperirea mortului, prin Sistemul de Urgenţă 112, de către un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din satul Cuza Vodă, comuna Stăncuţa. Acesta le-a spus poliţiştilor că, în aceeaşi dimineaţă, a găsit o persoană decedată pe câmp, în apropierea localităţii. "La locul indicat s-a deplasat echipa operativă, formată din poliţişti şi tehnician criminalist, care a efectuat cercetările specifice şi a stabilit că victima, a cărei identitate nu a putut fi stabilită, nu prezenta urme vizibile de violenţă. Persoana decedată este de sex bărbătesc, are circa 60 de ani, înălţime 1,70 metri, constituţie atletică, păr grizonant spre alb, ochi căprui, era îmbrăcat cu pantaloni tip raiat de culoare verde, cămaşă albastră, iar pe cap purta o căciulă neagră de astrahan", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Bărbatul decedat avea hainele umede, însă acest lucru s-a datorat cel mai probabil vremii. Pe corpul bărbatului nu au fost identificate tatuaje sau alte semne particulare, iar în buzunarul cămăşii cu care era îmbrăcat au fost găsiţi bani, dovadă că nu a fost victima vreunei infracţiuni de tâlhărie.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. Poliţiştii continuă verificările pentru identificarea victimei şi clarificarea împrejurărilor în care a decedat. Cel mai probabil, decedatul era în trecere prin zona unde şi-a găsit sfârşitul, el nefiind recunoscut de localnicul care l-a găsit.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro