Mergi la conţinutul principal

Bărbat din Urleasca prins la volan băut şi fără permis

* luni seara, un localnic de 34 de ani conducea o autoutilitară pe raza localității de domiciliu, având o alcoolemie de 1,06 mg/l * în plus, acesta nu avea nici permis de conducere

 

Teribilism la volan: băut şi fără permis. Luni seară, la ora 18:30 polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic pentru control pe un bărbat de 34 de ani, din satul Urleasca, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza localității de domiciliu. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat faptul că brăileanul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,06 mg/l, fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro