Mergi la conţinutul principal

Bărbat din Cazasu mort în propria curte, strivit de porumbar

  • în urmă cu puţin timp, un localnic de 60 de ani şi-a găsit sfârşitul după ce a căzut peste el porumbarul plin cu ştiuleţi * porumbarul avea un picior rupt, iar bărbatul a vrut să-l repare

 

Un localnic de 60 de ani, din Cazasu, a murit în propria curte după ce porumbarul pe care ar fi vrut să-l repare a căzut peste el şi practic l-a strivit.

Potrivit poliţiştilor, în urmă cu aproximativ o oră, o persoană a sesizat accidentul la numărul de urgenţă 112. S-a anunţat faptul că, un bărbat care încerca să îndrepte porumbarul din curte - ce avea, se pare, un picior rupt - a fost accidentat grav. La faţa locului a mers o ambulanţă, dar medicii nu au putut decât să constatate decesul persoanei în cauză. Martorii spun că bărbatul ar fi folosit un cric pentru a ridica porumbarul, dar acesta a alunecat şi totul s-a prăbuşit.

Localnicul de 60 de ani ar fi avut şanse de supravieţuire dacă hambarul era gol, dar fiind plin cu porumb, greutatea a fost mult mai mare şi victima nu a mai avut nicio şansă.

Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. În condiţiile în care nu sunt alte suspiciuni, fiind vorba de un nefericit accident, dosarul probabil se va închide curând.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro