Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Bărbat din Ţepeş Vodă ucis cu coasa de vecinul său

* duminică seara, pe fondul consumului de alcool şi unor neînţelegeri mai vechi, un bărbat de 71 de ani l-a atacat cu o coasă pe un consătean de 32 de ani * acesta nu a mai scăpat cu viaţă, agresorul fiind trimis de instanţă în arest la domiciliu, deşi procurorul a cerut arest preventiv

 

O altercaţie între doi localnici din localitatea Ţepeş Vodă a dus la omor. Duminică seara, în jurul orei 20.00, pe fondul consumului de alcool şi unor neînţelegeri mai vechi, un bărbat de 71 de ani l-a atacat cu o coasă pe un consătean de 32 de ani, după cum ne-au transmis surse judiciare. Se pare că victima nu a mai scăpat cu viaţă. Agresorul a fost reţinut şi prezentat Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă. Acesta a fost trimis în arest la domiciliu, deşi procurorul a cerut arest preventiv, însă în cauză s-a formulat contestaţie. „Respinge propunerea Parchetului de pe Tribunalul Brăila de arestare preventivă a inculpatului B. Ilie . Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat, pe o durată de 30 zile, de la data de 14.09.2020 la data de 13.10.2020, inclusiv. Impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din com. Movila Miresii, sat Ţepeş Vodă, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a instanţei, ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu membrii de familie ai victimei. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat B. Ilie şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila”, este soluţia pronunţată la data de 14 septembrie.

Incidentul violent s-ar fi produs după ce localnicii ar fi băut împreună, la un bar, însă apoi s-au luat la ceartă. Se pare că bărbatul de 32 de ani ar fi mers la locuinţa celuilalt, care ajunsese deja acasă, numai că acesta ar fi ieşit cu o coasă şi l-a atacat, după cum au spus unii localnici.

 




Categorie articol: 

Comentarii