Mergi la conţinutul principal

Bănel Nicoliţă schimbă suprafaţa de joc la stadionul din Făurei

După unul dintre antrenamentele pe care l-a supervizat în această săptămână, Bănel Nicoliţă a spus, în exclusivitate pentru cotidianul "Obiectiv Vocea Brăilei", că din primăvară suprafaţa de joc a terenului din Făurei va fi schimbată. Iar echipa de fotbal va evolua pe un alt teren, urmând ca, din toamna următoare, CS Făurei să revină pe terenul ei pentru a disputa partidele din Liga a III-a.
"Sunt foarte multe lucruri de făcut şi trebuie să ne apucăm din timp de ele pentru ca în toamna următoare, dacă totul decurge aşa cum îmi doresc eu, stadionul din Făurei să fie omologat pentru Liga a III-a, eşalonul în care ne dorim să ajungem. Am făcut destule modificări la tribună, am schimbat anumite reguli, pentru că vrem ca spectatorii să aibe condiţii bune, iar acest lucru s-a văzut în prima etapă când în tribună au fost peste 400 de iubitori ai fotbalului. Pentru că spectatorii trebuie să stea în tribună, nu lângă gard sau prin spatele porţilor. Noi îi respectăm şi îi rugăm să ne fie alături la toate partidele de pe teren propriu. Acum ne dorim să schimbăm gazonul. Am vorbit deja cu firma care a făcut terenurile din Însurăţei, Plopu şi Râmnicelu, iar din martie 2017 sperăm să demarăm lucrările la suprafaţa de joc din Făurei. Restul partidelor pe care le vom mai avea de disputat pe teren propriu le vom susţine pe un alt stadion", ne-a declarat Bănel Nicoliţă. Fostul internaţional a vorbit şi despre derby-ul de sâmbătă de la Victoria Cazasu: "Meciul cu Victoria Cazasu va fi unul extrem de important pentru noi, întâlnim o echipă ambiţioasă care pe teren propriu se motivează în plus. Noi vom trata toate jocurile din acest campionat cu seriozitate, dar acest meci îl pregătim în mod special. Terenul de joc de la Cazasu ne dazavantajează, însă mergem încrezători că vom putea obţine un rezultat bun. Tactic, fizic şi mental, jucătorii noştri sunt pregătiţi pentru acest derby", a mai spus Nicoliţă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro