Mergi la conţinutul principal
70 de zile de îngrijiri medicale pentru un pumn

Băgat în comă, pentru că i-a zis: “Mă, ţigane!”

• Viorel Gutui, personaj cu antecedente penale în străinătate, a fost anchetat şi trimis în judecată pentru vătămare corporală • în luna iunie, după ce s-au cinstit, Gutui l-a lovit pe un brăilean din cartierul Chercea, care îl jignise • victima, în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat, a căzut cu capul de o bordură de beton şi a intrat în comă • leziunile suferite i-au pus viaţa în primejdie, precizează anchetatorii

 

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din cartierul Nedelcu P. Chercea, a fost la un pas de moarte, după ce a primit un pumn în figură de la o cunoştinţă pe care ar fi jignit-o, spunându-i “Mă, ţigane”. Agresorul, Viorel Gutui, de 38 de ani, cu antecedente penale în străinătate, a recunoscut săvârşirea faptei şi a precizat că regretă incidentul, în vreme ce victima a declarat că va solicita despăgubiri în faţa instanţei de judecată. Culmea, înainte de conflict, cei doi s-au cinstit la un grătar.

 

Victima s-a trezit din comă la spital

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Brăila s-au sesizat din oficiu la sfârşitul lunii iunie 2016, imediat după internarea victimei Nicolae Lazăr în spital. Brăileanul de 53 de ani fusese adus la UPU în comă, cu diagnosticul “hemoragie subarahnoidiană frontal bilateral, hemoragie subdural frontal bilateral, contuzii hemoragice temporal stâng, fractură os occipital”.

Oamenii legii au aflat că, în ziua în care a fost adus la spital, respectiv 26 iunie 2016, Nicolae Lazăr consumase băuturi alcoolice împreună cu Viorel Gutui şi că, în urma unui conflict spontan, acesta l-a lovit cu pumnul în zona feţei. Lazăr s-a dezechilibrat şi, în cădere, s-a lovit cu capul de o bordură betonată din curtea propriei locuinţe, intrând în comă.

Martorii audiaţi au precizat că, în ziua de 26 iunie 2016, Nicolae Lazăr a făcut un grătar cu mici şi bere în curtea locuinţei, după care şi-a invitat câţiva vecini la ospăţ. La un moment dat, şi-a făcut apariţia Viorel Gutui împreună cu prietena şi cu doi amici, “Piticu” şi “Fani Cloşcă”. După sosirea lor, vecinii au plecat, iar Lazăr a început să consume băuturi alcoolice cu Gutui.

Ajunşi în stare de ebrietate, Lazăr şi Gutui s-au luat la ceartă. Fiul gazdei, Cosmin, s-a interpus între ei şi a încercat să aplaneze conflictul, însă, la un moment dat, Viorel Gutui l-a lovit pe Nicolae Lazăr cu pumnul în figură, doborându-l la pământ. În cădere, Lazăr s-a lovit cu capul de bordura de beton din curte, rămânând inconştient, iar rudele, speriate, s-au grăbit să-i acorde primul ajutor, până la sosirea ambulanţei. Atât de puternică a fost lovitura, încât bărbatului i-a fost pusă viaţa în primejdie, având nevoie – potrivit certificatului medico-legal emis de Serviciul de Medicină Legală Brăila – de 65–70 de zile de îngrijiri medicale. Specialiştii precizează că, abia după 6 luni–1 an de la eliberarea actului medico-legal se va putea stabili dacă victima agresunii din Chercea va rămâne sau nu infirmă pe viaţă. Anchetatorii au stabilit că, în momentul în care s-a petrecut agresiunea, victima avea 1,65 g la mie alcool.

Culmea, fiind audiat în legătură cu incidentul din iunie, Nicolae Lazăr a afirmat că nu-şi mai aminteşte nimic. “Lazăr Nicolae a declarat că nu îşi aduce aminte nimic referitor la cele întâmplate în data de 26 iunie 2016, în curtea locuinţei sale, arătând că s-a trezit din comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila”, precizează procurorul care s-a ocupat de caz. Lazăr a mai spus că a aflat detalii despre agresiune de la fiul său şi concubina acestuia şi că intenţionează să solicite despăgubiri.

Dosarul “Gutui” se află acum la Judecătoria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro