Mergi la conţinutul principal

Avertismente repetate, pentru Primaria Braila

Directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Alexandru Sculschi, trage un nou semnal de alarma, incercind sa atraga atentia municipalitatii, asupra noilor responsabilitati care-i revin, pe domeniul social. Sculschi declara ca, dincolo de partea ce tine de protectia copilului, mai nou, din acest an, Primaria trebuie sa finanteze si serviciile ce tin de persoanele cu handicap, si care nu sint deloc ieftine. Seful DGASPC este sceptic cu privire la faptul ca Primaria se va achita de aceste responsabilitati, in conditiile in care, pina acum, nu a dat nici un semn ca ar fi receptionat avertismentele sale repetate, legate de necesitatea infiintarii unor centre de zi pentru copii provenind din familii foarte sarace: "Municipalitatea sta in continuare intr-o ipostaza tipica unei administratii publice extrem de nepasatoare in fata problemelor copiilor. Si apropos de indiferenta si nepasare, nu m-a contactat absolut nimeni din Primarie, pe tema centrelor de zi, despre care am vorbit de citeva ori in ultima vreme. Dar, pe de alta parte, trebuie sa asteptam sa se aprobe bugetul pe 2007, si eu sper ca in socotelile care se fac atunci cind se lucreaza la proiectul bugetului sa fie incluse si cheltuieli pentru deschiderea unor centre de zi. La nivelul municipiului Braila, este vorba de circa 200 de copii, dintre care 60-70 intra in acel fenomen care se numeste “copii strazii”. Un centru de zi cum este cel din Maxineni, de exemplu, functioneaza cu 12 copii, legislatia europeana nu permite ca in astfel de institutii sa fie mai mult de 30 de copii. Ideea aceea a institutionalizarii masive este depasita. Pe noi ne costa circa 500 de milioane lei vechi pe an, functionarea unui asemenea centru".
Sculschi a anuntat ca va semna un protocol zilele acestea cu Consiliul Judetean si Primaria Viziru, pentru deschiderea unui centru de zi, in aceasta localitate: "Este comuna cu cel mai mare numar de familii sarace din judet, peste 100 de familii ce au copii ce pot fi ajutati, intr-o astfel de institutie. Infiintarea centrului de la Viziru, insemnind toata constructia si finalizarea lui pina la sfirsitul anului, va insemna o cheltuiala de 1,8 miliarde lei vechi".
Presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu, a precizat, la rindul sau, ca nu se va face economie la bani, pentru centrul amintit: "La Viziru vom face o institutie europeana, n-o sa ne zgircim la nimic, incepind de la reabilitarea cladirii, si pina la dotari, deci nu discutam de mobilier luat de cine stie unde si reciclat. O parte din bani vin directionati prin CJ si o alta parte va fi acoperita chiar de catre Consiliu. In acest an am lasat acesti bani special, tocmai pentrtu a face niste interventii pe partea sociala. Consider ca daca la cultura si la sport le-am dat o atentie poate mai mult decit trebuie, in acest an va trebui sa ne axam pe latura sociala. De aceea, dorim sa facem o intilnire la nivel de judet, cu reprezentantii centrelor de zi din localitatile unde exista asa ceva, pentru a incerca sa rezolvam problema de finantare. Vom discuta despre rolul acestor centre, ce am facut pina acum si ce mai avem de facut, ca sa poata functiona la parametrii normali, ca daca avem numai o tablita la intrare, unde scrie “centru de zi”, iar inauntru nu se intimpla nimic, n-am facut mare lucru".

"Sper ca municipalitatea sa trezeasca odata la realitate"

Directorul Sculschi considera ca municipalitatea va trebui sa-si faca bine calculele pentru anul in curs, pentru ca va avea de acoperit sume importante, si pentru intretinerea centrelor pentru persoane cu handicap: "Eu sper ca cei de la municipiu vor citi cu foarte multa atentie legislatia, pentru ca sint extrem de multe elemente de noutate. Legea 448 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap transfera acum catre consiliile locale toate cheltuielile care se fac in centrele in care sint institutionalizate astfel de persoane. Noi deschidem la finele lunii ianuarie un astfel de centru, si va fi unul foarte modern, nu se mai gaseste asa ceva in Regiunea Sud-Est, iar cheltuielile sint de citeva zeci de miliarde pe an, si in conformitate cu Legea 448, obligatiile revin municipalitatii pentru asigurarea tututor cheltuielilor. Sper ca municipalitatea sa se trezeasca odata la realitate, pentru ca in Braila sint 7.300 de persoane cu handicap".
Pentru a se asigura ca primarii cunosc noua legislatie si obligatiile ce le revin primariilor, in acoperirea cheltuielilor facute pe linie de protectia copilului si a persoanelor cu handicap, DGASPC va organiza o serie de cursuri: "Noi am initiat o activitate in patru etape, privind cunoasterea legislatiei in domeniul protectiei copilului, in februarie incepem primul modul, aducem echipa de specialisti de la Bucuresti si-i instruim pe primari pina in luna august. Ei trebuie sa priceapa ca au responsabilitati, si se va trece si la sanctiuni, pentru cei care nu respecta legislatia in domeniul protectiei copilului. E adevarat, sanctiunile se vor putea aplica incepind din 2008, dar Prefectura trebuie sa vegheze permanent la respectarea legislatiei in vigoare".
Precizam ca in ultimele doua saptamini am solicitat in mod repetat viceprimarului Lucian Tilea un punct de vedere, pe aceasta tema, insa, deocamdata, nu l-am primit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro